Stropi de suflet, în prag de Crăciun! PSD Reșița, alături de persoanele cu dizabilități de la Centrul „Sfânta Maria“

În pragul Nașterii Domnului, organizația municipală PSD Reșița își demonstrează cu prisosință latura caritabilă cu care este înzestrată. Social-democrații sunt și în această perioadă alături oamenii aflați în nevoi de la Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sfânta Maria“ din Reșița.

În acest sens, doamnele din cadrul PSD Reșița au dăruit cu această ocazie pachete cu alimente, dulciuri și sucuri naturale pentru cele 50 de persoane asistate.

S-a dorit ca prin acest gest de caritate, acum, în preajma Crăciunului, cei aflați în suferință să primească acea lumină a speranței care să-i aline și să înțeleagă că nu sunt uitați de semenii lor.

Astfel de acțiuni de suflet vor continua și în perioada următoare, după cum ne-au declarat social democrații implicați în această faptă de o frumusețe rară.

Să nu uităm niciodată de cei mai triști ca noi, pentru că, așa cum spune un proverb românesc „Dar din dar se face Rai și Bine faci, bine găsești!

Sergiu TABAN

 

 

Știrile zilei