Aproximativ 35 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, membri ai ATOR Banatul de Munte, participă în perioada 18-23 februarie, la prima ediție a taberei „Tânăr și lider”, organizată la Anina, dedicată atât tinerilor cu experiență în ATOR, cât și tinerilor care au intrat recent în asociație și care doresc să facă mai mult pentru comunitățile din care ei provin și să se dezvolte.
Tinerii care au aplicat și au fost selectați pentru tabără, participă la mai multe ateliere susținute de invitați din diverse domenii, precum psihoterapeuți, persoane din domeniul business ori din mass-media, de la care tinerii vor afla povestea lor de succes și care a fost secretul lor de a reuși, dar și cum se pot integra mai bine într-o echipă și ce înseamnă să fie un lider, după cum ne-a informat președintele ATOR Banatul de Munte, Anita Radics.
Pe lângă această parte de întâlnire cu persoane relevante în domeniul lor de activitate, va exista în cadrul atelierelor și o secțiune de învățare prin experiență, tinerii fiind provocați să se descopere, să lucreze în echipă, să gestioneze diverse situații, să joace diverse roluri, să planifice, să descopere strategii.
„La fel ca în toate taberele noastre, nici din aceasta nu lipsește componenta duhovnicească, în primul rând pentru că suntem o organizație creștină de voluntariat, dar și penru că această componentă duhovnicească este esențială pentru un lider, nu poți fi un lider echilibrat dacă îți lipsește acest echilibru interior.
Tinerii nu știu însă cine sunt invitații surpriză, ei descoperind în fiecare zi cu cine urmează să se întâlnească în momentul în care invitatul sosește la locul de cazare și desfășurare a taberei.
Astăzi a fost prezentă doamna Bianca Elena Matei, din Alba Iulia, psihotraumatolor și formator, consilier adicții și directorul fundației „Noi Orizonturi” pe România, cu o vastă experineță în lucrul cu tinerii. Ieri, în prima zi a taberei, părintele Mihai Ciucur a susținut un atelier despre valorile liderului văzute în cheia creștină”, a mai menționat Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte.
Pentru că tinerii participanți la această tabără provin din toate colțurile județului, de pe Valea Cernei, Reșița, zona Oravița, Caransebeș, zona Berliște, au avut loc și câteva activități de cunoaștere. Totodată, vor exista și activități în aer liber, de explorare a împrejurimilor, care vor culmina cu o drumeție la Lacul Buhui.
Lorena POENARU