De aproape 25 de ani, Târgul mare de la Răcășdia, ținut în fiecare primăvară și toamnă, a devenit deja o tradiție. Zeci de producători agricoli, fermieri, meșteșugari, crescători de animale mari și mici se reunesc pe un platou în zona comunei. În acest an, cea de a 49-a ediție a târgului, se va desfășura duminică, 27 septembrie.
Despre eveniment, Nicoleta Lechici, primarul comunei Răcășdia, a declarat pentru cititorii Reper24: „Încă de la prima ediție a acestei manifestări, am stabilit ca cea de primăvară să se desfășoare în ultimul weekend din martie, iar cea de toamnă la sfârșitul lunii septembrie, respectând cele două mari cicluri ale agriculturii, primăvara și toamna.
Așteptăm ca și această ediție să fie o reușită, cu atât mai mult cu cât și vremea se anunță a fi foarte bună. Vor fi peste 25 de producători agricoli care ne-au contactat deja, meșteșugari și o expoziție de păsări și animale mici. Atmosfera va fi întreținută de ansamblul cultural Voința din Răcășdia și de fanfara reunită George Coșbuc din Grebenaț – Serbia, frații noștri din Banatul Sârbesc, cei ce ne onorează cu prezența la fiecare ediție“.
Vor fi prezente toate instituțiile implicate în agricultură, respectiv APIA, Direcția Agricolă, Oficiul de Cadastru, DSVSA, Prefectură, Consiliul Județean, care vor putea prezenta agricultorilor noutățile în domeniu și sfaturi pentru accesarea de fonduri.
Târgul se va deschide la ora 08:00 și este programat să rămână deschis până la amiază, iar intrarea este liberă.
Dan AGACHE



















