9.4 C
Reșița
vineri, 13 februarie 26

Teroare sau răfuială politică? Mașina unui consilier AUR din Forotic, incendiată pe fondul unui conflict vechi din Consiliul Local

Un nou episod tensionat zguduie scena politică din comuna Forotic, județul Caraș-Severin, unde conflictul mocnit din Consiliul Local pare să fi atins un prag periculos. Consilierul local AUR, Mircea Zanfir, susține că autoturismul său a fost incendiat în mod intenționat, într-un context pe care îl leagă direct de disputele pe care le are cu actuala conducere a primăriei. De cealaltă parte, primarul Alexandru Sporea respinge categoric orice asociere cu incidentul și vorbește despre suspiciuni nefondate.

Incidentul ar fi avut loc în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 22:00-23:00, potrivit declarațiilor consilierului Zanfir. Acesta susține că a fost anunțat telefonic de viceprimarul comunei că mașina sa ar fi fost cuprinsă de flăcări în parcarea situată între localitățile Lățunaș și Comorâște, pe drumul de legătură Moravița – Oravița, la limita județelor Caraș-Severin și Timiș.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, pompieri și criminalistică. Potrivit consilierului, incendiul fusese deja stins de participanți la trafic înainte de sosirea echipajelor de intervenție. Primele constatări ar indica faptul că focul ar fi fost provocat prin aruncarea de benzină pe autoturism, deși mașina este alimentată cu motorină. Incendiul ar fi pornit din partea din spate a vehiculului.

Criminalistica a spus că a fost aruncată benzină pe mașină. Faptul că mașina mea e diesel și a luat foc din spate arată că a fost incendiată”, afirmă Zanfir.

În ceea ce privește paguba, consilierul estimează că acestea s-ar ridica la 30–40% din valoarea autoturismului, urmând ca o constatare oficială să fie realizată într-un service autorizat.

Suspiciuni și acuzații indirecte

Întrebat pe cine suspectează, consilierul local nu a indicat un nume concret, însă a făcut trimitere la divergențele repetate pe care le-ar avea cu primarul și cu persoane „angrenate la banul public” din cadrul administrației locale.

Fiind consilier local și având mai multe divergențe în consiliul local cu domnul primar și persoane implicate în gestionarea banului public, bănuiesc că sunt mai multe persoane care ar putea fi implicate. Deocamdată nu pot să dau nume”, a declarat acesta.

Zanfir anunță că va depune plângere la poliție și susține că deține înregistrări și dovezi privind amenințări primite atât prin intermediul rețelelor sociale, cât și în cadrul ședințelor de Consiliu Local.

Autoturismul era parcat, potrivit explicațiilor sale, într-o zonă unde îl lasă frecvent atunci când merge la ferma pe care o administrează, accesul auto fiind imposibil pe ultimul kilometru de drum. Doar providența a făcut ca șoferi care tranzitau zona să observe flăcările și să intervină cu stingătoarele din propriile autoturisme, conform celor declarate de Zanfir.

Replica primarului Sporea: „Suspiciuni fără acoperire

Primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea, respinge orice insinuare privind o posibilă implicare sau legătură cu incidentul. Edilul susține că nu are nicio legătură cu situația și consideră că suspiciunile vehiculate sunt nefondate.

Mai mult, acesta afirmă că, în trecut, atunci când a fost vizat de plângeri depuse de consilierul Zanfir la parchetele Ministerului Public, a ales să își demonstreze nevinovăția pe cale legală, fără a formula acuzații publice la adresa adversarului politic.

Într-un gest menit să clarifice situația, primarul a publicat o filmare în care arată că mașina consilierului nu ar fi fost incendiată în măsura prezentată, la doar o zi după presupusul incident. Filmarea a alimentat și mai mult controversele în comunitate, generând interpretări diferite.

Un conflict care mocnește de ani de zile

Incidentul nu apare în vid. În Forotic, tensiunile din Consiliul Local sunt cunoscute de mai multă vreme. Divergențele dintre consilierul AUR și actuala conducere a primăriei au vizat, potrivit declarațiilor publice anterioare, chestiuni legate de gestionarea fondurilor publice și decizii administrative.

În lipsa unei concluzii oficiale a anchetei, incidentul riscă să devină încă un episod dintr-un șir de confruntări politice locale, în care acuzațiile, plângerile și replicile publice au înlocuit dialogul instituțional.

Din punct de vedere instituțional, incendiul autoturismului consilierului de la Forotic trebuie tratat cu maximă seriozitate de autorități, pentru că, dincolo de disputele politice, vorbim despre un posibil act penal care pune în pericol siguranța unei persoane și a comunității.

Dacă ancheta va confirma că incendiul s-a produs (videoclipul primarului indică o altă stare de fapt) și a fost provocat intenționat, situația va ridica semne grave de întrebare asupra climatului politic local. Dacă, în schimb, suspiciunile nu se vor confirma, episodul va adânci și mai mult prăpastia de neîncredere dintre taberele politice.

Cert este că Foroticul se află de ani buni într-o stare de conflict aproape permanent în Consiliul Local, iar lipsa unui dialog real și a unui minim consens administrativ riscă să transforme dezbaterea democratică într-un război al acuzațiilor. Într-o comunitate mică, astfel de tensiuni nu rămân doar la nivel politic, ci se răsfrâng inevitabil asupra întregii societăți locale.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei