Tinerii social-democrați din Caraș-Severin dau petrecere mare de 2 Mai la Timeea Events din Reșița!

Tinerii social – democrați au hotărât să transforme Ziua Tineretului – 2 Mai, într-o adevărată sărbătoare de proporții nebănuite! Nu e neapărat vorba despre mici și bere, astea se pot servi la orice cârciumă în perioada asta, ci mai degrabă despre o reuniune sub platanele cunoscutului timișorean DJ Victor Stan și ale lui Răzvan the DJ.

Așadar, toate forțele tineretului social-democrat se vor reuni în cadrul unei petreceri organizată, evident, de TSD la sala de evenimente Timeea Events Reșița în data de 02.05.2024, începând cu ora 14:00.

Ne bucurăm să vă avem alături într-o zi plină de distracție și muzică, alături de invitații noștri speciali Victor Stan și Răzvan the DJ.

Intrarea este liberă, iar mâncarea va fi pregătită de talentatul Chef Marian Popovici. Va fi o ocazie minunată să ne bucurăm împreună și să creăm amintiri frumoase.

Așteptăm cu nerăbdare să petrecem împreună!“, anunță toți doritorii care se simt tineri, echipa TSD Caraș-Severin.

În cadrul întâlnirii în aer liber de la Timeea Events (în caz de vreme nefavorabilă se va putea intra în sală) va avea loc și un turneu de tenis cu piciorul (în engleză sună ceva mai rușinos) iar câștigătorii vor primi bere rece ca gheața la discreție!

Cel mai probabil nu vor lipsi nici liderii consacrați ai PSD, Silviu, Luca, Adiță, Ionuț și Brian, că așa e bine-n viață, ca tinerii care numai ce-au deschis larg ochii în acest marasm politic, să primească îndrumări și povețe din partea celor experimentați într-ale politicii.

Așadar TSD Caraș-Severin îi așteaptă mâine pe tineri de Ziua Tineretului, la Timeea Events din Reșița, de la ora 14:00.

Reper24

Știrile zilei