Există o mulţime de activităţi pe care le poţi face cu cei mici, însă printre cele mai populare se număra filmele dedicate acestora. Vestea bună este că există o mulţime de filme de animaţie care sunt perfecte atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.
Dacă îţi doreşti să te bucuri de o activitate plăcută de weekend sau să îi faci o bucurie celui mic într-o zi oarecare, atunci un film frumos de animaţie este o super idee.
Cum alegi cele mai potrivite filme? Ei bine, anii 2000 au adus o mulţime de filme minunate de animaţie, iar multe dintre ele au rămas în istorie datorită poveştilor creative şi emoţionante.
Dacă îţi doreşti să descoperi câteva filme perfecte pentru a te bucura de ele împreună cu cei mici, am pregătit pentru tine un TOP al celor mai frumoase pelicule animate din anii 2000 şi până azi:
Wall-E (2008)
Wall e
Roboţii se număra printre personajele cele mai iubite de cei mici. Filmul Wall-E spune povestea unui astfel de roboţel, care este însărcinat cu colectarea deşeurilor de pe Terra, într-un viitor foarte îndepărtat. Povestea este una ce tratează teme actuale, de la societatea de consum şi până la protecţia mediului înconjurător.
Personajul Wall-E este mai mult decât adorabil, iar aventurile sale în galaxii îndepărtate şi prietenia sinceră pe care o leagă cu cei din jur captează atât atenţia celor mari, cât şi a celor mici.
Wall-E nu este numai un film apreciat de spectatori, ci şi o peliculă apreciată de critici. Filmul a câştigat numeroase premii, printre care premiul Oscar pentru Cel mai bun Film Animat şi Globul de Aur la aceeaşi categorie.
Ratatouille (2007)
Cine a spus că şoriceii nu pot fi personaje de film adorabile? Ei bine, Ratatouille este un film animat ce are ca personaj principal un şoarece pe nume Remy cu un vis măreţ. Remy îşi doreşte mai mult decât orice să devină chef bucătar. Ratatouille nu trebuie să lipsească din colecţia de filme animate, fiind ideal atât pentru adulţi, cât şi pentru copii.
Şoricelul Remy este un personaj în care cu siguranţă vei găsi calităţi demne de admirat, precum bunătatea, răbdarea şi dorinţa de a îşi îndeplini visele.
Ratatouille este un film câştigător de Oscar şi nominalizat la o mulţime de alte premii din industria filmului.
Madagascar (2005)
Madagascar este un film amuzant şi simpatic cu 4 personaje ce acum sunt celebre: leul Alex, girafa Melman, hipopotamul Gloria şi zebra Marty. Acestea trec printr-o mulţime de aventuri comice şi emoţionante, atunci când ajung, fără voia lor, pe insula Madagascar. Ele îşi doresc să se întoarcă în locul de provenienţă şi anume la Grădina Zoologică din New York.
Actori de primă mână şi-au împrumutat vocile pentru a da viaţa simpaticelor personaje, printre care Ben Stiller, Sacha Baron Cohen, Jada Pinkett Smith şi Chris Rock.
Marea Aventură Lego (2014)
Jocurile de Lego au fost mereu pe placul celor mici, de la Lego Mario şi până la Lego cu prinţese Disney, popularul joc a cucerit inimile a milioane de copii.
Marea Aventură Lego este o peliculă nominalizată la Oscar, cu actori precum Elizabeth Bankd, Chris Pratt sau Will Ferrell, care îşi merită locul în orice Watch list.
Povestea se învârte în jurul unui muncitor în construcţii din universul Lego, care are ocazia să îşi salveze propria lume cu ajutorul abilitaţilor sale speciale.
Shrek (2001)
Căpcăunul Shrek este deja un personaj adorat în lumea animaţiei şi a celor mici. Filmul original în schimb, este ideal atât pentru cei mici, cât şi pentru adulţi.
Shrek alături de măgăruşul Donkey trebuie să o salveze pe Prinţesa Fiona pentru a-şi recâştiga propria mlaştină. Povestea Shrek este plină de aventuri amuzante şi emoţionante ce tratează teme actuale precum frumuseţea exterioară şi cea interioară, prietenia şi iubirea.
Mike Myers, Cameron Diaz şi Eddie Murphy îşi împrumuta vocile pentru a da viaţa celor 3 personaje principale, Shrek, Prinţesa Fiona şi Donkey.
Epoca de Gheaţă (2002)
Ice Age sau Epoca de Gheaţă este un alt film animat ce a devenit parte din cultura populară. Filmul are în prim-plan câteva animăluţe drăguţe şi amuzante, ce trăiesc în epoca de gheaţă şi au parte de aventuri ce stârnesc hohote de râs.
Primul film Ice Age a dat startul unei francize extrem de apreciate, care la ora actuală însumează peste 5 filme şi o mulţime de pelicule de scurtmetraj.
În Căutarea lui Nemo (2003)
Un lungmetraj animat câştigător al Premiului Oscar, În Căutarea lui Nemo spune povestea emoţionantă a unui peşte clovn şi a prieteniilor pe care acesta le leagă în căutarea fiului său, peştişorul Nemo.
Filmul este unul dintre cele mai de succes animaţii ale tuturor timpurilor, iar de-a lungul anilor a fost inclus în numeroase topuri din întreaga lume.
Animaţiile sunt o metodă excelentă de a le capta atenţia celor mici cu poveşti pline de tâlc şi amuzament. Alege filme cu personaje vesele, cu poveşti din care cei mici pot obţine lecţii de viaţă şi cu efecte speciale uluitoare, precum cele de mai sus.















