O nouă asociație sportivă s-a înființat în Reșița. la inițiativă a 14 fondatori și are ca scop cooptarea tuturor susținătorilor rossoneri de pe mapamond!
„Toți Pentru Metalul Reșița“, așa cum se numește această asociație, va fi condusă de doi inimoși susținători ai fotbalului reșițean din Valea Domanului, Marius Crai – în rolul de președinte și Valentin Murar vicepreședinte. De apreciat faptul că încă de la început le-a fost alături și Marcel Gușcă, liderul Guardia Ultra, cel care a încurajat demersurile realizate de noua asociație sportivă reșițeană.
Principalul scop pentru care a fost creată această asociație este de a susține echipa și de a promova brandul CSM Reșița. Despre noua formulă asociativă, care va reuni sub cupola unei asociații pe toți cei care îndrăgesc și doresc să suțină brandul CSM Reșița, Marcel Gușcă, liderul Guardiei Ultra a declarat:
„După mulți ani, suporterii echipei CSM Reșița pot să fie alături de clubul iubit printr-o asociație. Nu a fost creată această asociație până acum, deoarece nu au fost oamenii potriviți. Este un volum de muncă foarte mare, iar acum am găsit oameni care îndrăgesc clubul și care sunt dispuși să se înhame la o astfel de muncă. Am vrut prin această conferință de presă să faceți cunoștință cu cei care se vor ocupa de această asociație. Are 14 membri fondatori și vin cu precizarea că atât președintele, cât și vicepreședintele nu sunt membri ai galeriei. Sunt simpli suporteri ai clubului din Valea Domanului. Sper ca prin această asociație vom putea ajuta clubul mai mult decât am reușit până acum!”
Marcel Gușcă, liderul Guardia Ultra speră și în cooptarea de noi suporteri sub stindardul rossoner:
„Așteptăm lângă noi mai mulți oameni, oameni care ne pot ajuta din punct de vedere logistic. Nu întotdeauna contează banii. Așteptăm oameni cu idei bune care pot fi puse în practică cu scopul de a fi un câștig pentru asociație sau pentru CSM Reșița. Am fost întrebați de brand și vom face la un moment dat o solicitare către Primărie, ca brandul să vină la asociația suporterilor. Cred că se va găsi înțelegere și vor beneficia suporterii de brand. Am trecut prin experiențe nefericite, când acest club a pierdut brandul și a fost nevoie de 11 ani ca să-l recuperăm. Nu am vrea ca mâine să vină un investitor, care mai degrabă ar veni pentru un anumit interes în oraș decât de a sprijini clubul și să pierdem brandul. Atâta timp cât ar fi la asociație, brandul nu va fi pierdut niciodată! De asemenea, nici nu vom încerca să facem presiuni pe club prin faptul că-l vom avea, așa cum se întâmplă în alte părți. Scopul nostru declarat este acela de a sprijini clubul.”, a mai spus Gușcă.
Proaspătul președinte al Asociației Toți Pentru Metalul Reșița, Marius Crai, a precizat cu această ocazie:
„Am început să îndrăgesc acest club încă din anul 1995. Suntem 14 membri fondatori, unii din Reșița, alții din Timișoara, Austria, Germania și chiar din zona București. Am ales să fiu președinte pentru că sunt aici, va fi mult de umblat și sunt foarte multe lucruri care trebuiesc rezolvate. Dacă ne raportăm la alte cluburi, chiar și din Liga 2, cum ar fi Corvinul Hunedoara, care are o echipă de management foarte mare, noi suntem încă la început. Clubul nostru nu are o astfel de echipă, iar noi, prin această asociație, putem veni în sprijinul CSM Reșița. Avem multe idei pe care vom încerca să le punem în practică în perioada imediat următoare. Legat de o implicare în sprijinirea clubului să obțină dreptul de promovare, noi suntem o asociație înființată de câteva zile, dar dacă va fi nevoie de sprijinul nostru, noi suntem aici, tot timpul vom fi! Cred că la finalul acestui sezon vom avea o imagine mai clară a asociației. Suntem aici pentru a ajuta clubul și nu pentru a încurca. Lucrăm și la site și vom veni în perioada imediat următoare cu o prezentare mai largă a proiectelor pe care dorim să le realizăm!”, a declarat reșițeanul Marius Crai, președintele Asociației „Toți Pentru Metalul Reșița”.
Mult succes, în activitatea propusă, tuturor membrilor asociației „Toți Pentru Metalul Reșița“!
Sergiu TABAN