Tradiții și obiceiuri de Florii

Cu o săptămână înaintea Nașterii Domnului, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim sau Floriile. Există pentru această sărbătoare o serie de tradiții, ce diferă de la o zonă la alta a țării.

În primul rând, dat fiind că de Florii e dezlegare la pește, acesta nu trebuie să-ți lipsească din meniul de sărbătoare. În unele zone, crenguțele de salcie sunt puse înainte de culcare sub pernă de către fetele mari, existând credinţa că astfel vor deveni mai frumoase şi se vor mărita în acel an. În alte zone, după slujbă, ramurile de salcie sunt duse la cimitir și puse în pe morminte pentru a le aminti celor plecați dintre noi că urmează Paștele.

Ramurile de salcie se mai pun la pomii fructiferi şi la vie, ca să rodească mai mult, sau la stupi, pentru a fi binecuvântate albinele. Cei care cultivă cânepă caută să rupă ramuri de salcie cât mai lungi, ca să le va crească înaltă cânepa. Un alt obicei este cel de a lega sălciile sfințite în jurul taliei pentru a le da vigoare și putere oamenilor pentru muncile câmpului. Nu te spăla pe cap, căci vei albi înainte de vreme. Dacă este neapărat necesar, folosește numai apă sfințită sau descântată.

Tradiția spune că acela care se împărtăşeşte de Florii are mari şanse să i se împlinească orice dorinţă îşi va pune în gând, atunci când se apropie de preot. Fetele care vor să-şi întâlnească sufletul-pereche trebuie să fiarbă busuioc în apă la miezul nopţii şi să se spele pe cap cu ea, apoi să o toarne la rădăcina unui copac înflorit, înainte de răsărit.

Tradiția spune ca este bine ca în ziua de Florii să se aerisească hainele, să se primenească obiectele din casă, iar fetele să-şi scoată zestrea afară în soare, pentru a-şi atrage ursitul.

Și pentru că astăzi este ziua onomastică a celor ce poartă nume de flori, le spunem La Mulți Ani tuturor: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruţ, Codruţa, Crăiţa, Crenguţa, Crina, Crinu, Crinuţa, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florenţa, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofiţa, Gențiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurenţiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila și Zambilica.

Dan AGACHE

 

Știrile zilei