O istorie ilustrată a comunei Vărădia este pe cale să se înfiripe. Este vorba despre fotografii vechi (unele de peste 70-80 de ani), în care sunt ilustrate momente de referință din viața locuitorilor (nunți, botezuri, înmormântări), personalități ale locului, fanfare, coruri, dirijori. Toate sunt sau vor fi înrămate și expuse pe pereții sălii de așteptare din incinta Primăriei comunei .
„Vreau să transmit mai departe istoria comunei, așa că am început să adun fotografii vechi de la bătrânii din sat, am stat de vorbă cu ei și am aflat semnificația lor. Am peste 50 de poze și muncesc de mai bine de o săptămână să le așez în tablouri, să le afișez în sala de așteptare (pe care am zugrăvit-o recent)”, a explicat primarul Loredana Racu.


Și tot în spiritul „Vărădiei de altădată”, se lucrează și la restaurarea unei fântâni cu ciutură, gen de fântână care a dispărut din marea majoritate a satelor cărășene.
„Este o fântână veche, chiar la intrarea în Vărădia, care s-a dărâmat între timp, au crescut spini și bălării, dar apa a rămas. Astfel că am curățat-o și o vom placa cu piatră de râu și lemn. Și orice localnic sau călător, se va putea răcori și își va putea aduce aminte de viața de altădată. Iar copiii vor vedea cu ochii lor cum aduceau bunicii lor apă în gospodărie”, a mai spus edilul din Vărădia.
Nu doar trecutul, însă, este în atenția administrației locale, ci și prezentul. Astfel că, în scurt timp vor începe lucrările la renovarea totală a capelei din Mercina, dar și amenajarea unui loc de joacă în Vărădia, ambele obiective fiind prinse în bugetul local din acest an.
Nu toate proiectele sunt însă în lucru. Deocamdată mai au de așteptat până la începerea efectivă a lucrărilor: reabilitarea școlii, și sistemul de canalizare (acesta fiind în pericol să piardă finanțarea din Anghel Saligny).
Se adeverește astfel ideea că într-o primărie, este tot timpul de lucru. Depinde de gospodar.

Daniela TUDOR

















