Lumea folclorului bănățean este din nou în doliu, după ce azi noapte s-a stins fulgerător din viață unul din cei mai cunoscuți instrumentiști ai Banatului, trompetistul Iancu Popovici.
Fiu al Domașnei, născut la data de 30 iulie 1964, Iancu Popovici a deprins încă de timpuriu dragostea de cântec popular de la părintele său, recunoscutul Luță Popovici, un alt maestru al taragotului din această zonă încărcată de tradiții și obiceiuri românești.
Ca urmare a talentului și devotamentului său pentru folclor, pentru numeroasele colaborări cu artiști de marcă ai Banatului, dar și pentru faptul că este singurul instrumentist care înainte de 1989 a înregistrat un disc vinil de muzică sârbească la Electrecord, Iancu Popovici a devenit unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți trompetiști, fiind apreciat în țară, dar și peste hotare.
Iată că la doar 57 de ani, Iancu Popovici a părăsit această lume iar sufletul său urcă acum nestingherit spre stele, lăsând în urma sa o familie îndurerată, prieteni și colegi care îi vor purta o vie și dulce amintire marelui trompetist al Banatului.
Dumnezeu să-l odihnească! Veșnica lui pomenire!
Sergiu TABAN


















