-3.4 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

Cu gazul din Văliug spre Semenic

Prin programul național Anghel Saligny se dorește finanțarea extinderii rețelei de gaz metan atât în localitățile Crivaia și Văliug cât și alimentarea unităților existente în Semenic. În această lună a fost depus spre finanțare proiectul „Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuire a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, eficiență, siguranță în exploatare în comuna Văliug și localitățile aparținătoare”.

Este vorba de 45 de Km de rețea și de 1250 de branșamente posibile. E drept că avem în Văliug cam 900 de numere de casă, dar am luat în calcul și o posibilă extindere a localității“, a precizat pentru Reper24, edilul Sorin Blaga.

Valoarea investiției este de aproape 32 de milioane de lei cu TVA, din care 1,2 milioane de lei este contribuția Primăriei. „Eu cred că avem șanse mari să primim undă verde pentru acest proiect și asta pentru că Reșița are gaz metan și va fi nevoie doar de o extindere a rețelei deja existente“, a mai precizat edilul din Văliug.

Studiul de fezabilitate pentru acest proiect este făcut de către administrația locală, iar o eventuală aprobare (ce va fi cunoscută până la sfârșitul acestei luni) ar fi urmată de întocmirea proiectului tehnic și de execuție.

Dan AGACHE

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei