Veste importantă pentru locuitorii comunei Ciclova Română: primarul Cătălin Golu a semnat contractele de finanțare pentru derularea a trei proiecte, în valoare de peste 6 milioane de lei.
Prezent zilele trecute la București, edilul cărășean a fost printre primii din țară care a semnat un contract pe programul național Anghel Saligny. Proiectul prevede realizarea de racorduri de canalizare în Ciclova Româna și are o valoare de 2.328.948 de lei.
Cu aceeași ocazie, au fost semnate și două proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Este vorba de eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale (2.237.807 de lei) și a primăriei (1.866.128 de lei). Pe lângă izolarea termică exterioară, va fi schimbată tâmplăria clădirilor, vor fi instalate pompe de căldură și panouri fotovoltaice.
„În total, am semnat contracte în valoare de aproape 1,3 milioane de euro. Toate sunt proiecte mature, așteptăm să le scoatem la licitație, avem proiectele tehnice făcute, avem caietele de sarcini. Sperăm să începem cât mai repede și lucrările la aceste trei obiective de importanță pentru localitatea noastră”, a precizat, pentru Reper 24, primarul Cătășin Golu.
Karina TINCUL

















