1.7 C
Reșița
miercuri, 13 noiembrie 24

S-a semnat! 142,6 de milioane euro pentru județele Caraș-Severin, Timiș, Hunedoara și Arad!

Peste 750 de piste de biciclete vor fi amenajate în județul Caraș-Severin prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractul de finanțare a fost semnat ieri la sediul Guvernului, în prezența prim-ministrului Nicolae Ciucă și a ministrului Dezvoltării, Cseke Attila.

Este vorba de un proiect depus de Consiliile Județene din Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin, în valoare de 142,6 de milioane euro pentru realizarea unui traseu cicloturistic cu o lungime de 1.729 de kilometri, care va lega mai multe puncte de interes turistic din cele patru județe – 383 kilometri în Timiș, 138 în Arad, 452 în Hunedoara și 756 în Caraș-Severin.

Tot ieri au fost semnate și alte trei contracte pentru realizarea de piste de biciclete. În total, traseele ce vor fi realizate din bani europeni însumează 3.272 de km și vor traversa județele: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Dolj, Olt, Mehedinți, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Constanța.

Aceste trasee vor permite României să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo și a diverselor trasee cicloturistice internaționale. De asemenea, astfel se va dezvolta ecoturismul și se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.

Karina TINCUL

5 COMENTARII

  1. URAAAA, URAAA,URAAAA
    „Aceste trasee vor permite României¨, URAAA, URRAAA, URRRAAA

    să participe și să contribuie la reconfigurarea rețelei europene de trasee EuroVelo , URRRAAA, URRRRAAA, URRRAAAA, TRAIASCA….

    și a diverselor trasee cicloturistice internaționale. URRRAAAA, URRRAAAA, URRRAAAA, ROPOTE DE APLAUZE

    TOVARASI, VA ROG…..

    De asemenea,
    URRRAAAA, URRRRAAAA, URRRAAA, APLAUZEEE, ROPOTE….

    astfel se va dezvolta ecoturismul și se va încuraja utilizarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ”,

    ROPOTE DE APLAUZE, ROPOTE DE APLAUZE SI DIN NOU URRRAAA, URRRAAAA, VIN AUSTRIECIIIII, VIN AUSTRIECIIII, IATA VIN AUSTRIECIIIII

    VOM PUTEA DESCHIDE UN HAB , UNDE VOM DEZVOLTA O NOUA TEHNOLOGIE PENTRU POMPELE DE UMFLAT ROTILE DE LA BICICLETA LU` COANA MITA

    NOI AM FI CREZUT CACI MAI INAINTE FACEM PISTE PENTRU TRICICLETE CA SA NE ACOMODAM, SA INVATAM.

    TOTI PENSIONARII VOR PRIMI ODATA CU PENSIA SI O PISTA DE BICICLETE CA SA AJUNGA MAI USOR LA….

  2. Ar fi o realizare, dar modul în care aleșii noștrii o duc la indeplinire vor duce la castiguri exorbitante pentru ” executantii” alesi, ineficienta și inutilitatea traseelor si in final returnarea banilor europeni si „lafaiala” nesimtita” a cîștigătorilor. Pacat incompetența si lipsa totală de interes pentru cetățeni in favoarea „celor dragi” imi spulberă orice posibilă speranță.
    CINE A OPRIT SPRIMJINUL IZOLARII TERMICE A TUROR BLOCURILOR SI CLADORILOR PUBLICE, CONSTRUIREA IN CONDITII NORMALE A AUTOSTRAZILOR, EFICIENTIZARE SI MENTINERA IN FUNCTIUNE A HIDROCENTRALELOR/MICROHDROCENTRALELOR …. „VAI DE NOI !!!”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei