Un autoturism dat în urmărire de autoritățile elvețiene, a fost identificat și indisponibilizat de polițiștii de investigații criminale din Caraș-Severin.
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin s-au sesizat din oficiu privind săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar în cauză a fost dispusă indisponibilizarea unui autoturism estimat la peste 25.000 de euro, căutat de autoritățile din Elveția.
„Din cercetări s-a stabilit că autoturismul ar fi fost adus în țară de un bărbat de 54 de ani, din Bocșa, după ce ar fi fost achiziționat din Elveția fără a fi achitată întreaga contravaloarea a acestuia.
Autoturismul a fost introdus în camera de corpuri delicte a inspectoratului, până la definitivarea procedurilor de restituire către autoritățile elvețiene.
Cetățeanului din Bocșa care „a uitat“ să achite întreaga valoare a autoturismului achiziționat din Elveția i s-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de tăinuire.
Sergiu TABAN


















Si cetāţeanul era cumva de etnie, adică țigan pe româneşte ?
„…achiziționat din Elveția fără a fi achitată întreaga contravaloarea a acestuia.”
–
Tocmai pentru asta, în România, a fost abrogat articolul care incrimina penal abuzul de încredere.
Care mai depui bani la bancă, pe încredere?
P.S.
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/271902
2. Articolul 238 se abrogă