Pensionarii cu venituri lunare cumulate de până la 3.000 de lei sunt vizați de o nouă tranșă de sprijin financiar la sfârșitul acestui an. Ajutorul face parte din măsurile adoptate pentru persoanele cu venituri reduse, în condițiile în care indexarea generală a pensiilor este suspendată în acest an.
Sprijinul financiar se adresează pensionarilor din sistemul public de pensii și celor din sistemul pensiilor militare de stat, cu domiciliul în România, ale căror venituri lunare cumulate din pensii nu depășesc 3.000 de lei. Valoarea ajutorului este stabilită în funcție de veniturile beneficiarului, iar plata se face în două tranșe egale, în lunile mai și decembrie 2026.
Sumele prevăzute a fi acordate înaintea sărbătorilor de iarnă sunt următoarele:
- 500 de lei pentru pensionarii cu venituri de până la 1.500 de lei inclusiv;
- 400 de lei pentru pensionarii cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei inclusiv;
- 300 de lei pentru pensionarii cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei inclusiv.
Ajutorul nu reprezintă o majorare permanentă a pensiei. Este un sprijin financiar acordat în anul 2026, în condițiile stabilite prin actul normativ. Prin urmare, suma primită în decembrie nu modifică valoarea pensiei aflate în plată, iar beneficiarii nu trebuie să depună nicio solicitare la casele teritoriale de pensii.
Dan AGACHE




















