8.2 C
Reșița
duminică, 07 decembrie 25

Un ultim omagiu pentru Petrică Vița!

Sute de persoane au trecut astăzi pragul catedralei „Schimbarea la față“ din Parcul Tricolorului din Reșița pentru a aduce un ultim omagiu marelui artist bănățean Petrică Vița. În semn de prețuire, cunoscutului taragotist al Banatului îi va fi decernat, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin.

Anunțul a fost făcut chiar de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca. „Petrică Vița deja face parte din patrimoniul cultural al acestui județ și ca prețuire pentru el, în memoria lui, m-am gândit să propun, în prima ședință de Consiliu Județean, ca Petrică Vița să devină, post mortem, cetățean de onoare al județului, iar locul în care și-a desfășurat activitatea, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea și Culturii Tradiționale Caraș-Severin să îi poarte numele”, a precizat Romeo Dunca, prezent la catedrala „Schimbarea la față“ din Reșița.

 

Petrică Vița s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, instrumentistul pierzând lupta cu cancerul de piele, o boală pe care a reușit să o țină sub control timp de șase ani. A reușit acest lucru și cu ajutorul muzicii, după cum dezvăluie fiica acestuia, Georgiana Vița:

 

Printre cei care au dorit să îi aducă un ultim omagiu lui Petrică Vița s-a aflat și Brian Filimon, primarul comunei Măureni, un apropiat al familiei, dar și coregraful Ioan Ghiaur, care a colaborat mult timp cu regretatul instrumentist.

 

Aducem la cunoștință celor care doresc să-l conducă pe artistul Petrică Vița pe ultimul drum, că slujba de înmormântare va avea loc, mâine, de la ora 13:00, la capela cimitirului din localitatea Dumbrăvița, pe strada Petofi Sandor.

Sergiu TABAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei