7.6 C
Reșița
duminică, 01 februarie 26

Undă verde parlamentară pentru programul „Prima Seră“

Guvernul a lansat un nou program de sprijin denumit „Prima Seră” prin care va oferi fermierilor români ajutoare nerambursabile de până la 200.000 de euro. Inițiativa vizează modernizarea agriculturii prin construirea de sere și solarii noi, care să fie echipate cu utilaje moderne și sisteme performante de încălzire. Se pot înscrie persoanele fizice, persoanele juridice, dar și asociațiile de producători.

Există și condiții în acest sens, toți cei care doresc să facă parte din acest program, să primească acești bani trebuie să fie înregistrați la Registrul Agricol, să aibă suprafețe de cel puțin 1.200 de mp în exploatare și, cel mai important, să poată face dovada că acele sere sunt nou înființate.

Prin acest proiect nou adoptat de către Senat, Ministerul Agriculturii susține că dorește să reducă dependența României de importurile masive de legume și fructe. În același timp, se dorește dezvoltarea comunităților rurale, acolo unde s-ar putea construi aceste sere prin crearea de locuri de muncă.

Proiectul a fost aprobat de către Senat, urmează să fie votat și în Camera Deputaților, apoi va fi publicat în Monitorul Oficial, moment în care acesta va intra în vigoare, iar finanțările vor putea fi accesate.

REPER 24

Știrile zilei