Polițiștii reșițeni au reușit să îl identifice și să îl rețină pe bărbatul bănuit că a incendiat două utilaje pe strada G.A. Petculescu, în noaptea de 15 iunie. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a fost deja reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Caraș-Severin, fiind cercetat pentru infracțiunea de distrugere.
Deși autorul a fost prins rapid și și-a recunoscut fapta, municipalitatea se confruntă acum cu o problemă majoră: recuperarea prejudiciului estimat, într-o primă fază, la 30.000 de euro.
Dani Călin: „Problema este pe termen lung. Am rămas fără două utilaje de deszăpezire”
Daniel Călin, viceprimarul municipiului Reșița, a dat asigurări că incidentul nu va afecta sau întârzia lucrările aflate în desfășurare pe strada G.A. Petculescu. Cu toate acestea, edilul a atras atenția asupra impactului pe termen lung pe care această distrugere îl are asupra logisticii orașului.
„Nu există niciun fel de risc pentru această lucrare. Riscul este pe termen lung. Adică nu mai avem două mașini care erau utilate pentru deszăpezire și pentru la iarnă. O să încercăm să le reparăm, să vedem ce înseamnă investiția. Ideea este că a fost prins cel care a incendiat mașinile chiar în a doua zi, undeva la ora 14:00. A fost prins, identificat, s-a făcut reconstituirea și și-a recunoscut fapta. Nu a putut să o justifice, dar va răspunde penal cu siguranță”, a declarat pentru Reper 24, viceprimarul Dani Călin.
Primăria Reșița urmează să se constituie parte civilă în procesul penal pentru a încerca să recupereze valoarea utilajelor distruse. Totuși, perspectivele financiare sunt sumbre pentru bugetul local, deoarece suspectul nu pare să aibă resurse materiale.
„Noi vom solicita, ne vom înscrie parte civilă în acest proces cu dauna respectivă, estimată undeva în jurul sumei de 30.000 de euro, la prima estimare. Dar până nu le ducem la service și ne fac ei o estimare, nu putem ști o cifră exactă. Cu siguranță vom solicita în instanță ca această pagubă să fie recuperată. Problema este că, din câte am înțeles, nu o să prea avem de la cine, că cetățeanul respectiv se pare că nu are proprietăți, nu are bunuri, nu are venituri. O să fim buni de plată”, a explicat cu regret Dani Călin.
Un caz de vandalism izolat în ultimii ani
Viceprimarul a subliniat că Reșița nu s-a mai confruntat cu un act de vandalism de o asemenea gravitate în ultimii ani. Deși au mai existat mici incidente în trecut, acestea au vizat mai degrabă furtul de combustibil, nicidecum distrugerea tehnicii din dotare.
„Din 2018 încoace nu am avut genul ăsta de vandalism. Au mai fost câteva cazuri în care au încercat să sustragă motorină din utilaje. Au și reușit de vreo două ori, dar nu au fost situații atât de grave cum am avut acum”, a precizat viceprimarul reșițean.
Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. Până la o decizie definitivă a instanței, bărbatul de 35 de ani beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Karina TINCUL

















