Peste 100.000 de euro vor fi investiți la Vermeș pentru amenajarea unui parc și a unui teren de sport dotat cu suprafață sintetică, anunță primarul Ion Iacob Damian.
„Finanțarea va fi asigurată de AFIR, printr-un proiect atras pe Grupul de Acțiune Locală. Cea mai mare parte a sumei va merge către amenajarea terenului de sport cu gazon sintetic și nocturnă. Este un proiect de care cetățenii și în special cei care iubesc mișcarea și sportul se vor bucura cu siguranță. Avem în fiecare an un campionat de fotbal pe străzi, Cupa pe străzi îi spunem noi, care se va putea desfășura aici. Iar cu restul sumei vom amenaja puțin parcul cu tei pe care îl avem aici în comună, vom face o alee cu băncuțe, cu tot ce este necesar într-un parc.
Vermeșul nu are bani mulți, dar cu bani puțin faci uneori lucruri frumoase”, a precizat pentru Reper 24, primarul Ion Iacob Damian.
Valoarea totală a proiectul se ridică la suma de 130.000 de euro.
Alți aproape 15.500.000 de lei vor ajunge în comuna Vermeș prin programul național de investiții Anghel Saligny. Două proiecte depuse spre finanțare de administrația din Vermeș au fost aprobate. Este vorba de introducerea alimentării cu apă și canalizare în satul Izgar și de construirea unor poduri rutiere pe raza comunei.
Karina TINCUL


















