Primăria Oravița a demarat lucrările de reabilitare a propriei clădiri, după ce administrația locală a obținut finanțarea necesară pentru acest proiect. Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Costel Dumitru Ursu, care a precizat că investițiile nu se opresc aici.
„În sfârșit, avem finanțare pentru reabilitarea clădirii Primăriei, iar lucrările au început deja! Totodată, am obținut noi fonduri pentru aproape toate clădirile publice din oraș, precum și pentru continuarea modernizării drumurilor din Oravița și satele aparținătoare”, a transmis primarul Dumitru Ursu.
Edilul a mai adăugat că, în perioada următoare, vor fi făcute publice informații detaliate despre situația clădirilor publice și private din oraș, starea drumurilor și planurile de dezvoltare ale comunității.
„În zilele următoare voi reveni cu informații despre clădirile publice, dar și despre cele private, despre starea drumurilor și, mai ales, despre șansa reală de dezvoltare pe care o are Oravița. Împreună construim viitorul orașului nostru!”, a mai spus primarul.
Proiectele de infrastructură fac parte din strategia de modernizare a orașului și a localităților aparținătoare, vizând îmbunătățirea condițiilor de trai și atragerea de noi investiții.
Lorena POENARU

















