Căminul pentru Persoane Vârstnice din Reșița se distinge ca fiind singura instituție publică de acest tip din județul Caraș-Severin care primește și persoane fără venituri. Detaliile au fost prezentate în cadrul unei ședinței Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din Caraş-Severin, derulat ieri la Prefectura Caraș-Severin, ședință în cadrul căreia s-a discutat despre provocările și funcționarea azilului, unul din punctele nevralgice fiind alocația de hrană, care se ridică în prezent la doar 22 de lei pe zi, bani din care trebuie acoperite trei mese și două gustări.
Lucian Dunăreanu, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Reșița, a explicat că unitatea, subordonată Consiliului Județean, are obligația legală de a primi inclusiv solicitanți care nu dispun de pensie sau alte venituri. Potrivit directorului, în prezent sunt 11 beneficiari care se află în această situație. Diferența de costuri pentru aceștia este acoperită de la bugetul Consiliului Județean.
Alocație de hrană de 22 de lei pe zi, insuficientă
Un punct critic adus în discuție a fost alocația de hrană, care este fixată la doar 22 de lei pe zi pentru fiecare beneficiar. Valentin Mureșan, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, a admis că această sumă este insuficientă, menționând că legea impune un meniu variat, cu trei mese și două gustări zilnic. Directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice din Reșița a confirmat și el că această sumă este depășită constant, deoarece este „aproape imposibil” să se încadreze în bugetul alocat.

„Cerința este mare la căminele pentru persoane vârstnice. Gradul de ocupare să știți că și la privați este chiar sută la sută. Dar niciun cămin, în afară de cel din Reșița, nu este obligat să primească persoane fără bani. Este singurul cămin din Caraș-Severin, care este public și a căror venituri lipsă se completează de la bugetul de stat, prin bugetul Consiliului Județean. În rest, toate căminele din Caraș-Severin, încă opt, sunt private și ei nu sunt obligați să primească niciun om dacă nu are venit. Vă mai spun ceva? Toate căminele private primesc subvenție de la bugetul de stat în fiecare lună o mie de lei pentru fiecare persoană. Deci toți primesc, bineînțeles, care solicită. Toți primesc subvenție câte o mie de lei pe lună pentru fiecare persoană asistată, indiferent de veniturile acesteia. Bineînțeles că nu primește și Căminul din Reșița, fiind public.

Problema este că sigur această alocație 22 de lei cred că nu mai e suficientă niciunde. Nu știu de ce stagnează și nu măresc această sumă. Să nu mai spun că legea obligă la trei mese și două gustări pe 22 de lei pe zi. Există și cerințe legale privind cantitatea și calitatea hranei. Privirea noastră așa, în timpul controalelor, pozitivă, este că toate căminele încearcă să ofere hrană de calitate și bună și suficientă. Deși suntem conștienți că din 22 de lei… Sperăm totuși ca să cineva să realizeze acolo sus și să mărească alocația”, a precizat Elena Solomonesc, director AJPIS Caraș-Severin.
Căminul din Reșița, care funcționează dinainte de 1989 și este cel mai vechi din județ, are o capacitate de 125 de locuri și găzduiește în prezent 107 beneficiari. Directorul Lucian Dunăreanu a precizat că există deja planuri pentru creșterea capacității la 150 de locuri.
Karina TINCUL


















Dar oare cat o fi suma alocată pentru pușcăriași?