Victorie clară, 4 – 0, a fotbaliștilor rossoneri contra celor de la Academia Brosovszki Ineu, în ultima apariție din acest an în fața propriilor suporteri
În cadrul etapei a XIV-a, a cincea a returului campionatului Ligii 3, rossonerii au întâlnit în Valea Domanului, echipa ACB Ineu. O întâlnire între liderul seriei și echipa clasată pe locul opt. Gazdele veneau după înfrângerea în fața Progresului Pecica, în timp ce oaspeții veneau după remiza pe terenul propriu în fața celor din Cermei.
Reșițenii și-au impus jocul încă de la începutul partidei, hotărâți să facă uitat rezultatul de la Semlac, în fața Progresului Pecica. Astfel, în minutul 2 rossonerii au avut prima ocazie prin Alexandru AVRAMOVICI. După lovitura liberă executată de pe partea stângă de către Ionuț POPESCU, atacantul reșițean a reluat cu capul lângă rădăcina barei din stânga portarului oaspete. Presiunea gazdelor a continuat, iar în minutul 9, după o pătrundere pe partea drepată a lui Bogdan SZIJJ, centrarea acestuia în careul mic este reluată de Alexandru AVRAMOVICI, portarul reușește să respingă, iar Alexandru NEGRU a reluat, tot cu capul, mingea în plasă. Gol care a luat presiunea de pe jucătorii rossoneri, care au avut în continuare inițiativa.
După numai opt minute, după o acțiune pe partea stângă purtată de către Nicușor FOTA și Alexandru NEGRU, gazdele obțin o lovitură de colț. Aceasta a fost executată de către Robert PETRE scurt, până la Vlad CHERA, care a centrat la marginea careului mic, de unde Laurențiu BREȘNENI a reluat imparabil cu capul. Reșițenii se mențin în jumătatea adversă, iar în minutul 22 Alexandru AVRAMOVICI a șutat pe lângă stâlpul din dreapta. În minutul 24, Alexandru NEGRU recuperează o minge în apropierea careului celor din Ineu, pătrunde pe partea stângă, iar centrarea sa este respinsă până la Vlad CHERA care, de la aproximativ 11 m, șutează sec în dreapta portarului, mingea lovește bara și intră în poartă. Cel de-al patrulea gol al gazdelor a venit în minutul 31, după o acțiune colectivă, mingea circulând pe traseul Sergiu RIMOVECZ, Laurențiu BREȘNENI, Nicușor FOTA, Vlad CHERA ultimul punându-l într-o poziție singur cu portarul pe Alexandru AVRAMOVICI, care trimite sigur pe lângă goalkeeper-ul oaspete. Un scor dur, dar care a reflectat situația din teren.
În partea a doua a jocului, oaspeții au reușit să mai echilibreze jocul, dar ocaziile au venit tot pentru gazde prin Vlad CHERA, pus în două situații favorabile după pătrunderi pe partea stângă a lui Alexandru NEGRU, precum și prin Alexandru AVRAMOVICI. Oaspeții reușesc să construiască câteva faze, dar fără a pune în pericol poarta reșițeană, primul și singurul șut pe poartă fiind trimis în minutul 70.
În minutul 71, antrenorul rossoner a efectuat primele modificări de jucători, fiind introduși Cristian DOMIL și Robert CURESCU în locul lui Alexandru NEGRU, respectiv Laurențiu BREȘNENI. Modul perfect în care au gestionat gazdele jocul, i-a permis antenorului nostru, Călin CHEREGI, să mai introducă în teren, în minutele 81 și 87, juniori din cadrul propriului centru, respectiv pe Gabriel GOMBOȘ în locul lui Nicușor FOTA, pe Robert MIHALY și Miroslav VECA, ultimul debutant în Liga a III-a, în locul lui Robert PETRE și Cornel ARDEI.
După numai un minut de prelungiri, centralul partidei a fluierat finalul, tabela arătând un categoric și meritat 4 – 0!
Trei puncte meritate care ne mențin pe primul loc, la un punct de Șoimii Lipova și la trei de echipa din Ghiroda.
În ultima etapă din acest an, cea de-a XV-a, programată vineri, 2 decembrie, de la ora 14:00, fotbaliștii reșițenii se vor deplasa la Dudeștii Vechi, în județul Timiș, pentru a întâlni formația locală Pobeda Star Bîșnov.
Reșițenii au abordat jocul în următoarea formulă: Cristian ZIMMERMANN – Bogdan SZIJJ, Cornel ARDEI (min. 87, Miroslav VECA), Sergiu RIMOVECZ, Nicușor FOTA (min. 81, Gabriel GOMBOȘ) – Ionuț POPESCU, Laurențiu BREȘNENI (min. 71, Robert CURESCU) – Alexandru NEGRU (min. 71, Cristian DOMIL), Vlad CHERA, Robert PETRE (min. 87, Robert MIHALY) – Alexandru AVRAMOVICI.
Pe bancă au luat loc şi: Paul MEREU, Ștefan BĂRBOIANU, Ludovic ERHARD.
La finalul meciului Călin CHEREGI, antrenorul principal al rossonerilor, a declarat: „În primul rând, cred că cele mai importante sunt cele trei puncte câștigate la acest meci. Aveam nevoie de aceste puncte pentru a reintra în parcursul normal. Am făcut o primă repriză bună, consistentă, cu multe goluri și multe ocazii, iar partea a doua a fost mult mai echilibrată datorită faptului că am gestionat jocul puțin sub altă formă. De asemenea, terenul nu ne-a mai dat posibilitatea în repriza a doua să facem prea mult pentru că s-a desfăcut foarte rău. Am văzut în repriza a doua lucruri bune în evoluția echipei și mă bucură faptul că am terminat meciul cu foarte mulți juniori în teren. Urmează jocul cu Pobeda și apoi vom trage concluziile finale de sfârșit de an.
Prima parte a sezonului s-a desfășurat exact așa cum mă așteptam, cu multe meciuri atractive, cu rezultate bune. Au mai apărut mici dereglări cauzate de accidentări sau de jucători suspendați. De asemenea, au mai apărut sincope și mă refer aici la meciul cu Pecica, dar și acolo am avut foarte multe ocazii. Și la Pecica am făcut unele lucruri bune din care am avut de învățat. Țin să felicit jucătorii pentru modul cum au evoluat și vom face o evaluare după meciul cu Pobeda”.
Miruna MIHANCEA


















Ceva nu e clar…parca Bobar investise 100.000 euro in refacerea gazonului pentru a fi unul din cele mai bune din tara….de ce se tot rupe? Ca doar nu a fost inundatie in Resita o saptamana….
Mda…sper sa se rezolve problema, desi banii sunt „investiti deja”.