O intervenție a polițiștilor din Caraș-Severin pe DN 58B s-a lăsat cu rețineri în seara zilei de 18 februarie. Doi bărbați au ajuns în arest după ce au fost surprinși cu arme letale deținute ilegal, unul dintre aceștia încercând să forțeze scăparea prin lovirea unei mașini de poliție.
Miercuri seară, în jurul orei 19:50, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de trupele de intervenție rapidă (SAS) și colegii din Bocșa, au blocat un autoturism suspect oprit într-o parcare pe DN 58B, pe sensul de mers Reșița–Timișoara. La bordul vehiculului se aflau doi bărbați, de 29 și 33 de ani. În urma percheziției amănunțite a habitaclului, agenții au descoperit două arme letale de vânătoare și 47 de cartușe cu glonț.
„Activitatea a avut loc la kilometrul 23 al drumului național, în afara localității Bocșa, într-o parcare situată pe sensul de mers Reșița–Timișoara, unde a fost identificat un autoturism staționat, orientat către Reșița.
La volanul autoturismului a fost depistat un bărbat de 33 de ani, iar pe locul din dreapta-față se afla un alt bărbat, de 29 de ani.
În urma controlului efectuat în interiorul autovehiculului, polițiștii au identificat două arme letale de vânătoare și 47 de cartușe cu glonț.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române a reieșit faptul că cei doi bărbați nu sunt autorizați pentru deținerea, portul și folosirea armelor letale sau neletale supuse autorizării”, precizează Simona Harbuzaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Potrivit sindicatului Europol, misiunea nu a fost lipsită de incidente: „În încercarea de a evita reținerea, unul dintre suspecți a avariat o autospecială de poliție, punând în pericol atât viața polițiștilor, cât și siguranța cetățenilor.
Acest caz evidențiază riscurile reale și permanente cu care se confruntă polițiștii în exercitarea atribuțiilor: de la intervenții cu potențial letal, la confruntări cu infractori înarmați și imprevizibili, până la avarierea autospecialelor și expunerea vieții personale pentru siguranța comunității”.
Armele și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar cei doi bărbați au fost conduși la sediul poliției. În baza probatoriului, aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Caraș-Severin.
În cauză, cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
„Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite reprezentantul IPJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL

















