15.4 C
Reșița
miercuri, 21 mai 25

(VIDEO) Afgani depistați în Caraș-Severin, după ce au trecut Dunărea cu o barcă gonflabilă

Opt persoane din Afganistan care au încercat să intre în România din Serbia, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile cu motor, au fost depistați joi de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moldova Veche.

Colegii noştri au depistat pe malul românesc al Dunării, în dreptul km fluvial 1.036,3, opt persoane străine, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. 

Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi apoi la sediul sectorului pentru verificări.

În cadrul cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt o familie din Afganistan, (mamă, tată și patru copii minori) și alți doi conaționali. Cetăţenii străini au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România cu o ambarcaţiune gonflabilă cu motor”, precizează Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara.

Conform acesteia, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă, în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea parchetului de pe lângă judecătoria Moldova Nouă, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei