7.6 C
Reșița
duminică, 01 februarie 26

(VIDEO) Migrația ilegală în vizorul autorităților

La sfârșitul săptămânii trecute, inspectorul general al Poliției de Frontieră Române, comisar șef de poliție Victor Ștefan IVAȘCU a efectuat o vizită de lucru la structurile Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara  – Sectoarele PF Jimbolia și Sânnicolau Mare, în vederea punerii în aplicare a măsurilor de suplimentare a efectivelor la granița cu Serbia pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Inspectorul general a verificat, în teren, modul în care se realizează misiunile de supraveghere și control la frontiera terestră, în vederea depistării persoanelor care nu respectă regimul frontierei de stat, cu scopul principal de creştere a gradului de siguranţă a cetăţeanului şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere.

De asemenea, șeful PFR s-a asigurat că, au fost dispuse măsuri de protecție a personalului în situația înregistrării unor temperaturi extreme cum ar fi reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, alternarea efortului dinamic cu cel static şi a perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite pentru polițiștii de frontieră care lucrează în aer liber.

 

Menționăm că, polițiștii de frontieră timișeni continuă să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, a fost întărit dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat şi se acţionează în sistem integrat, prin desfășurarea de acțiuni comune cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne (Poliție, Jandarmerie, Inspectoratul General pentru Aviație).

Încă de la începutul anului măsurile dispuse pentru creşterea capacităţii operative sunt consolidate de o operaţiune Frontex care se derulează în această perioadă în zona de frontieră cu Serbia, acţiune care vizează gestionarea  migraţiei ilegale pe acest segment de frontieră externă a Uniunii Europene, a transmis Agent principal de poliție Mihaela leș, purtător de cuvânt al instituției.

Dan AGACHE

Știrile zilei