13.3 C
Reșița
sâmbătă, 17 mai 25

(VIDEO) Protest pe DJ 572 Comorâște-Doclin!

Zeci de șoferi din Forotic și Doclin, nemulțumiți de felul în care arată Drumul Județean 572 Comorâște-Doclin, au sfidat gradele ridicate din termometru și au protestat astăzi chiar pe tronsonul de drum vizat. Oamenii au sperat că în acest mod le va fi auzită „durerea” de către cei responsabili de starea deplorabilă a drumului, dar și a podului Mălana, aflat în pericol de prăbușire.

Șoferii cer ca drumul să fie asfaltat, să nu mai fie duși cu vorba și amăgiți cu promisiuni deșarte. Majoritatea celor care au ieșit astăzi să protesteze fac naveta la locul de muncă în diferite orașe din județ și din cauza drumului impracticabil mașinile li se defectează într-un ritm alarmant.

Printre altele, una dintre propunerile protestatarilor a fost realizarea unei rute ocolitoare până la materializarea promisiunii de asfaltare a tronsonului de drum.

Protestatarii au promis că dacă nici după acest demers nu vor fi auziți de către autorități, peste două săptămâni se vor deplasa la Consiliul Județean și Prefectură.

 

Protestul de astăzi a fost unul pașnic, avizat de către autoritățile locale, iar circulația pe DJ 572 nu a fost blocată.

Lorena POENARU 

 

1 COMENTARIU

  1. Despre cele două tranşe de finanțări europene de la Spitalul Județean, nu ziceți nimic ?

    Sau aveti interdictie de la sponsorii pesede sa nu amintiti de asa ceva ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei