Indiferent de vârstă, sex, anotimp, pregătire intelectuală sau situație financiară, toți ne dorim să petrecem ceva timp în natură. Fie că e vorba de o plimbare prin zăpadă, printr-o pădurice de la marginea localității, pe un câmp plin de flori ori pe bicicletă în căutarea frumuseților care să ne încânte ochiul și să ne bucure sufletul, ne place în natură, în aer curat, de preferat sub razele blânde ale soarelui.
În periplul nostru prin natură mai avem obiceiul (prost din păcate) să ne descotorosim ba de un șervețel, de o sticlă de plastic, de un pachet de țigări gol, ori de niște resturi de mâncare, frumos ambalate într-o pungă.
Medicul Romeo Dumitrescu a colindat zilele trecute câteva locuri minunate din preajma municipiului Reșița, în căutarea mizeriei pe care noi, oamenii o lăsăm în urma noastră. Primul popas l-a făcut în apropierea taberei de la Râul Alb, o tabără dată în folosință pe vremea când eram de-o șchioapă:
Îmi amintesc cu drag de prima mea tabără, cea de la Râul Alb, de primele melodii de tabără învățate, de nopțile petrecute în niște dormitoare amenajate în vechi autobuze ale municipalității reșițene, de bazinul amenajat pentru bălăceala noastră, ori de trenulețul amenajat care ne plimba în jurul taberei.
E drept că am găsit o explicație și pentru denumirea taberei, Râul Alb: în imaginația noastră, îi dăduseră această denumire de la râul care traversa tabăra și în care seara, bucătărăsele aruncau macaroanele nemâncate la cină. Pârâul acela mic se transforma într-un râu alb, plin de macaroane.
Pe atunci nu făcem lecții de mediu, nu știam de ce trebuie să păstrăm curățenia naturii, nu existau probabil nici comisari ai Gărzii de Mediu, dar parcă nu existau nici atât de multe mizerii în natură și…printre noi.
Dan AGACHE
Știu, cunosc foarte bine zona, am lucrat acolo, mi se rupe sufletul de ce a fost și cum a ajuns tabăra Râul Alb .Nu mai am cuvinte 😔😪😪😪