Viitor pus în pericol: trei tineri, depistați cu substanțe suspecte în Reșița

Consumul de droguri continuă să reprezinte o amenințare serioasă pentru tineri, iar autoritățile trag un nou semnal de alarmă: ceea ce pare o simplă curiozitate poate avea consecințe grave și de durată.

În timpul unor misiuni de ordine publică desfășurate în municipiul Reșița, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au identificat trei tineri, cu vârste între 18 și 19 ani, care aveau asupra lor țigări artizanale ce conțineau fragmente vegetale de culoare verde-oliv, precum și foițe inscripționate cu marca OCB.

Potrivit reprezentanților instituției, au fost întocmite actele de sesizare, iar cei trei au fost predați organelor competente pentru continuarea cercetărilor și aplicarea măsurilor legale.

Autoritățile subliniază că drogurile nu sunt un „experiment” inofensiv, ci un pericol real pentru sănătatea fizică și psihică. Consumul poate afecta capacitatea de a lua decizii, poate duce la dependență și poate distruge relațiile cu familia, prietenii și comunitatea.

„În spatele unei curiozități de moment se pot ascunde r, problemele legale și pierderea oportunităților pentru viitor”, transmit reprezentanții IJJ Caraș-Severin.

Mesajul autorităților este unul ferm: tinerii sunt îndemnați să facă alegeri responsabile și să spună NU drogurilor, pentru a-și proteja viitorul și șansele la o viață echilibrată.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. Pai da, bine că au intervenit, mă gândesc că ăștia sunt noua generație care ne vor plăti pensia celor care ne vom pensiona în urmatorul deceniu!!!!!

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei