Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin a transmis către unitățile spitalicești din județ și către Inspectoratul Școlar Județean o serie de recomandări privind măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor cu infecții respiratorii acute și gripă, în actualul context de alertă epidemiologică din România.
Măsurile vizează realizarea triajului zilnic în colectivitățile școlare, informarea părinților sau aparținătorilor legali privind semnele și simptomele infecțiilor respiratorii, asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor, aerisirea periodică a încăperilor, respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință, recomandarea utilizării măștii de protecție de către cadrele didactice și, eventual, de către elevi și studenți. Personalul unităților spitalicești trebuie, de asemenea, în acest context, să respecte protocoalele epidemiologice aplicabile în cazul unui număr mare de viroze respiratorii sau gripe.
Pe de altă parte, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin recomandă un set de măsuri pentru populație și anume, consultarea medicului de familie la apariția simptomelor respiratorii pentru a stabili indicațiile terapeutice, izolarea și eventuale investigații suplimentare, adresarea la centrele de evaluare/centrele de permanență organizate la nivelul județului, respectarea etichetei tusei și strănutului, utilizarea de batiste de unică folosință, menținerea unei igiene adecvate a mâinilor, în vederea reducerii răspândirii virusului, evitarea aglomerațiilor, aerisirea spațiilor închise și purtarea măștii de protecție, continuarea vaccinării antigripale, în special pentru populația expusă la risc crescut de îmbolnăvire sau complicații ale gripei – persoane cu vârsta peste 65 de ani, gravide, persoane imunodeprimate, persoane cu afecțiuni cronice respiratorii sau cardiace.
„În județul Caraș-Severin, în perioada 23.12.2022 – 04.01.2023, au fost consemnate 252 de cazuri de viroze respiratorii – în scădere față de perioadele precedente – precum și un număr de 89 de pneumonii. Prin comparație, în perioada similară a anului 2020, au putut fi consemnate 141 de viroze și 94 de pneumonii. Cele mai multe cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare sunt în continuare la copiii între 5 și 9 ani, iar în ce privește pneumoniile, la copiii sub un an“, precizează Daniel Botgros, purtător de cuvânt al DSP.
Referitor la cazurile de gripă, există în perioada specificată șapte persoane suspecte și două confirmate. În perioada similară a anului 2020, au fost raportate două cazuri suspecte și două confirmate, a mai precizat Daniel Botgros.
Dan AGACHE
Pardon!Se recomandă țuică fiartă, vin fiert și saună în toate cazurile. 😅😅😅🤪🤪🤪Fără botniță, nu dă bine în timpul degustări de licori bahice, infuzii cu aburi de la cazanul cu rachiu și alte remedii strămoșești folosite cu mare succes de-a lungul existenței noastre pe plaiurile strămoșești. Nu dați crezare reclamelor la medicamente, în mod sigur splina, stomacul și ficatul se vor transforma în organe lichefiate, ve-ți fi materie primă pentru cazanul de fiert săpun de casă. Asta este n-am găsit altă rimă!🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤞🤞🤞🤞🤞
„dar mai multe ca anul trecut” – CA sau DECÂT ?