Familia reprezintă un grup social ce asigură îngrijirea, protecția și educația copiilor, astfel încât aceștia să se poată integra în societate ca indivizi responsabili. Familia reprezintă locul în care o persoană se dezvoltă, pentru a deveni o ființă socială. Indiferent de organizare, etnie, religie sau politică, instituția familiei este un sistem dinamic și cunoaște transformări permanente.
Din punct de vedere emoțional, mediul familial este menit să aducă stabilitate și armonie indivizilor. Lăsând la o parte tentativa de a defini conceptul de familie, majoritatea oamenilor recunosc importanța familiei în momentele în care se simt singuri și au nevoie de sprijin moral.
În aceeași notă și sub același impuls pe care i-l dă familia, primarul orașului Oțelu Roșu a gândit un proiect de hotărâre menit să încurajeze această celulă a societății, familia, și să pună umărul la creșterea numărului de căsnicii pe raza urbei pe care o păstorește.
Tu și ea la Primărie/primești voucher de căsătorie!
Iată că în acest sens, începând de anul acesta, toți cei care se vor prezenta în fața ofițerului de stare civilă, care ar putea fi chiar primarul Mălăiescu, vor primi din visteria orașului Oțelu Roșu suma de o mie – 1.000 lei, printr-un voucher tipizat eliberat de Primăria Oțelu Roșu.
Așadar, un act de pragmatism lansat de primarul Luca Mălăiescu, dar susținut și de consilierii locali de pe Bistra întru sprijinirea tuturor celor ce decid să-și întemeieze o familie la Oțelu Roșu, care se constituie într-o premieră ce nu va rămâne, cel mai probabil, fără ecouri.
Sergiu TABAN
”începând de anul acesta, toți cei care se vor prezenta în fața ofițerului de stare civilă, care ar putea fi chiar primarul Mălăiescu, vor primi din visteria orașului Oțelu Roșu suma de o mie – 1.000 lei”
–
Frumos!
Însă avocăcații câștigă mai bine din divorțuri.