11.1 C
Reșița
joi, 12 martie 26

Zeci de clădiri din Reșița, supraimpozitate! „Toți trebuie să contribuim la aspectul orașului”

Proprietarii a aproximativ 70 de clădiri din Reșița, aflate într-o stare tehnică nesatisfăcătoare, vor plăti în 2025 impozite majorate. Consilierii locali reșițeni au aprobat în cea mai recentă ședință zeci de proiecte de hotărâre privind supraimpozitarea unor clădiri care nu sunt întreținute corespunzător. Proprietarii respectivelor imobile vor plăti anul acesta impozite majorate cu 300 sau 500%. Unele dintre clădiri au fost supraimpozitate și în anii trecuți, cum ar fi fostul magazin Universal sau fostul hotel Semenic.

„Supraimpozităm clădirile care nu au fost întreținute, pentru că dacă Primăria face eforturi susținute pentru infrastructură este momentul ca și reșițenii să își întrețină corespunzător casele, blocurile, clădirile comerciale. Îi sfătuiesc pe cei care dețin, în primul rând, spații comerciale să și le pună la punct. Să facem toți un efort astfel încât orașul să arate mai frumos”, a precizat primarul Ioan Popa.

Edilul a atras atenția că dacă până în prezent au fost supraimpozitate în special spațiile comerciale, pe viitor vor fi luate în vizor și clădirile rezidențiale: „Nu am insistat pe rezidențial din rațiuni sociale, dar la un moment dat vom face și asta. În Lunca Pomostului, de exemplu, noi am investit masiv in infrastructură rutieră, pietonală, iluminat, arbori și așa mai departe. Există la ora asta un decalaj uriaș între ce am pus noi la dispoziție ca oraș și cum arată clădirile rezidențiale. Mă refer la blocurile din anii 50-60 din zonă. Uitați-vă la piața din Luncă, așa cum este ea cunoscută, unde acum avem un parc, o fântână arteziană și unde se desfășoară piața volantă. Uitați-vă la clădirile din jur, arată execrabil. Nu cere nimeni să își anvelopeze clădirile, dar să îți tencuiești o fațadă nu este chiar un cost atât de mare. Cred că stilul românesc în care proprietatea mea se termină la ieșirea din ușa apartamentului, a dus la situații de genul acesta, în care oamenii nu sunt interesați de cum arată clădirea. Toți trebuie să contribuim la aspectul orașului”, a mai adăugat edilul.

Pe de altă parte, consilierii social-democrați, deși au votat proiectele, și-au exprimat dorința ca pe viitor să aibă un reprezentant în comisia care stabilește clădirile ce sunt supraimpozitate. „Problema se pune cât de obiectiv sunt făcute evaluările respective. Nu am vrea să se ajungă ca din anumite considerente, o anumită firmă, un anumit cetățean să îl impozităm suplimentar, iar o altă clădire aflată în aceeași situație să fie trecută cu vederea”, a afirmat Constantin Parfenie, liderul grupului PSD din Consiliul Local Reșița.

Cerere cu care primarul Popa a fost de acord: „Ne arătăm deschiși să meargă împreună cu colegii noștri în teren să verifice”, a precizat edilul, care i-a atras, însă, atenția social-democratului că va avea nevoie de „pantofi buni” pentru a bate Reșița de la un capăt la altul.

 

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. Ce oameni meschini! Acești bogătași de Reșița, mai ceva ca cei din Baden-Baden, din averile lor colosale, nu sunt in stare să își repare clădirile! Mai ales că toți sunt pensionari speciali sau bugetari de lux!

  2. Cred că stilul românesc în care proprietatea mea se termină la ieșirea din ușa apartamentului, a dus la situații de genul acesta …”, a mai adăugat edilul.

    Nu, proprietatea începe la ieșirea prin ușa departamentului!

  3. Scoala din cartierul agricol Cuptoare sta sa cada și este pericol public! Primăria știe, dar nu ua nicio măsură! Cine plătește impozitul pe aceasta clădire?

Comments are closed.

Știrile zilei