17.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

Toamna își etalează roadele la Reșița! Nu rata Zilele Recoltei!

În ciuda secetei din acest an, toamna își etalează încă o dată roadele, la Reșița. Este vorba despre o nouă ediție a „Zilelor recoltei”, care va avea loc în perioada 19-22 septembrie, în Parcul Tricolorului.

În data de 19 se vor instala producătorii, agenții comerciali și artizanii, după tradiție, iar din 20 septembrie vor începe și spectacolele.

Gospodinele și gospodarii vor avea prilejul ca în aceste zile să-și facă aprovizionarea pentru conservele de iarnă, direct de la producători, iar cei care vor doar să vadă ce înseamnă acest târg de toamnă, se pot bucura și de bucate și muzică, elemente care nu pot lipsi de la un asemenea eveniment.

Vor fi ca în fiecare an o gamă largă de fructe și legume, dar și must, vin nou și produse la grătar (pentru gurmanzi), produse de pielărie și confecții textile, adică de toate pentru toți, la prețuri de producător.

 

Începând din 20 septembrie vor începe spectacolele folclorice. Vor urca pe scenă Ansamblul Folcloric Bârzava, Datina Cărășană și Ansamblul Renașterea din Reșița, precum și soliști vocal  locali și naționali, între care: Marius Ciprian Pop, Niculina Stoican, Mihaela Petrovici, Doriana Talpeș, Camelia Ceocu, Mariana Boțoacă.

Evenimentul este organizat și în acest an de Primăria Reșița, S.C. Piețe S.A și Ansamblul Folcloric Bârzava și este cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin, cu sprijinul Direcției pentru Agricultură Caras-Severin.

Daniela TUDOR

 

3 COMENTARII

  1. Propun ca tot ce organizează excelența sa domnu Nelu sa fie obligatoriu pentru toți cetățenii, că doar de aia se chinuie omu ca sa ne fie 9 bine. Deci obligatoriu la zilele recoltei. Și după ce va fi gata epopeea tramvaistica obligatoriu minim 4 ture complete zilnic pentru fiecare cetatean din govandar la muncitoresc și înapoi. As îndrăzni să-l rog sa facă mai repede bungee jumping-ul și să fie obligatoriu și acolo. 😁

    • Stai liniștit, țara arde ,babele se ….rad la mustață 😜.Da se chinuie mie chiar mi s-au udat chiloți de emoție 😂😂😂😂😂😂😂

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei