Stagiunea de toamnă a Teatrului de Vest din Reșița începe cu o premieră: comedia „Cina de Adio” de Alexandre de la Patelliere și Mathieu Delaporte.
„Este o comedie contemporană, care depășește limitele uneia clasice, pentru că încearcă să aducă în fața publicului și un pic de înțelepciune, pentru că dincolo de momentele comice se ascunde un mesaj destul de tulburător. Lumea se va amuza, dar dincolo de aceasta, sperăm că vor pleca acasă și cu aceste – hai să zicem- învățături”- a explicat regizorul spectacolului, Daniel Bucur.
Acesta a mai menționat că a colaborat foarte bine atât cu actorii, cât și cu echipa tehnică și managerul teatrului, Florin Ionescu.
În spectacol îi puteți vedea pe actorii Alexandru Moldovan, Marius Tudor și Ana-Maria Cizler, care a dezvăluit puțin din rolul ei: „Interpretez o femeie credincioasă, loială, dar nefericită alături de un soț care și-a pierdut puterea de decizie, și încearcă să facă orice pentru ca familia să funcționeze, lăsându-se pe locul doi. Nu știu dacă aș face asta în viața de zi cu zi.” Iar Marius Tudor a mărturisit că n-a mai jucat un personaj mai „zăpăcit” până acum.
Una peste alta, spectacolul merită văzut, deși biletele sunt vândute deja, după cum au anunțat reprezentanții instituției.
„Spectacolul a fost gata încă din iunie, dar din cauza temperaturilor ridicate, am amânat premiera pentru toamnă, pentru că sala nu are aer condiționat”, a explicat managerul teatrului, Florin Ionescu.
Deschiderea stagiunii va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, iar reprezentațiile vor avea loc atât sâmbătă, cât și duminică, 15 septembrie, de la ora 19:00.
Daniela TUDOR