După prima etapă de înscriere a absolvenților clasei a 8-a, în învățământul dual și profesional din caraș-Severin au mai rămas disponibile puțin peste 150 de locuri pentru clasa a 9-a.
Dacă la Colegiul Economic al Banatului Montan mai sunt doar 2 locuri la specializarea brutar – patiser, la Colegiul Tehnic, tot din Reșița mai sunt disponibile 66 de locuri pentru meserii precum: electrician constructor, lăcătuș mecanic, sudor, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, respectiv confecționer produse textile.
Învățământul dual reprezintă o formă de organizare a învățământului profesional, organizat la inițiativa operatorilor economici interesați în calitate de potențiali angajatori ai absolvenților, asigurând oportunități sporite de educație și formare profesională de calitate, în relație cu un potențial loc de muncă.
Pe lângă dobândirea unei calificări profesionale care le va permite să obțină un loc de muncă mai rapid decât colegii lor care optează pentru învățământul liceal, elevii care aleg să urmeze învățământul dual au o serie de alte avantaje: bursă de studiu lunară în cuantum de 200 de lei; bursă suplimentară de cel puțin 200 de lei, acordată de către operatorul economic la care efectuează stagiul de instruire practică; pe parcursul vacanțelor, după încheierea stagiului de practică, pot lucra pe o perioadă determinată și, astfel, pot avea câștiguri suplimentare; după finalizarea programului de trei ani de școală duală, își pot continua studiile în clasa a XI-a, la liceu, în vederea obținerii diplomei de bacalaureat, iar pe durata studiilor liceale, pot să lucreze în meseria pentru care au obținut calificarea profesională.
De asemenea, Primăria Reșița oferă elevilor din învățământul dual care provin din alte localități cazare și masă gratuite pe durata școlarizării.
În total, au rămas disponibile pentru etapa a doua 158 de locuri; 148 la învățământul profesional și dual și 10 la învățământul profesional special, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean prof Ion Chiosa.