Trei accidente de circulație au avut loc duminică, în decurs de nici două ore pe DN 6, în județul Caraș-Severin.
Primul accident a avut loc dimineața, la puțin timp după ora 08:00, în zona localității Armeniș, unde conducătorul unui autoturism care circula din direcția Reșița către Caransebeș, a intrat în coliziune frontală cu un autoturism care circula în sensul opus. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a două persoane care au fost transportate la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative.
După aproximativ o oră a avut loc un accident între localitățile Teregova și Domașnea. „În urma cercetărilor efectuate a rezultat faptul că în accident a fost implicat un ansamblu de vehicule care circula din direcția Caransebeș către Orșova care a părăsit partea carosabilă într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, răsturnându-se. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto, cetățean bulgar, care a fost transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatul fiind negativ”, transmite Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Cel de-al treilea accident a avut loc cu câteva minute înainte de ora 10:00, în zona localității Zăgujeni. În accident au fost implicate două autoturisme, conducătorul unuia dintre acesta, care circula din direcția Lugoj către Caransebeș, a lovit în lateral celălalt autoturism, condus de un cetățean bulgar, încercând să evite coliziunea cu acesta. În urma impactului, o persoană a fost rănită, fiind transportată la spital. Conducătorii celor două autoturisme au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind și în acest caz negative.
În toate cele trei cazuri cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, mai transmite reprezentantul IPJ Caraș-Severin.
Karina TINCUL
”Trei accidente de circulație au avut loc duminică, în decurs de nici două ore pe DN 6, în județul Caraș-Severin.”
–
Miliția e cu noi! 🙂