fbpx
9.7 C
Reșița
vineri, 19 aprilie 24

96 de ani de la fabricarea la Reșița a locomotivei „Regele Ferdinand”!

„Regele Ferdinand”, prima locomotivă cu ecartament normal fabricată la Reșița, a fost recepționată cu exact 96 de ani în urmă, pe data de 14 septembrie 1926. Aceasta a fost fabricată după proiectele locomotivei germane G-10, seria 50.100, modernizată și adaptată pentru condițiile locale, iar pentru fabricarea acesteia a fost achiziționată licența de la firma August Borsig din Berlin – Tegel. Cu câteva luni înainte de recepția oficială, locomotiva a făcut o primă deplasare de probă, pe traseul Reșița-Bocșa, un eveniment la care au participat regele Ferdinand și regina Maria.

„La 14 Septembrie 1926 este recepționată oficial de către Căile Ferate Române locomotiva tip E-h2, Nr. Fabricație 3, Nr. Exploatare 50.243 – Regele Ferdinand.

Primul parcurs de probă a fost făcut la 10 Iunie 1926, pe traseul Reșița-Bocșa Montană în prezența regelui Ferdinand, a reginei Maria și a principesei Ileana.

Alături de Majestățile lor au participat prim-ministrul Alexandru Averescu, ing. Constantin Orghidan – directorul general al UDR, ing. Adalbert Veith – administrator delegat al Uzinelor, ing. Ștefan Pretoianu – director general CFR și generalul Paul Angelescu”, povestește Bogdan Andrei Mihele, preşedintele Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi, Greco-Catolici din Reșița și unul din reșițenii implicați în recuperarea și promovarea reperelor Reșiței industriale.

„În momentul în care domnul ministru al comunicațiilor strigă Trăiască Regele, al cărui nume locomotiva îl poartă, pânza – care acoperea numele Regelui gravat în litere de aur pe mașină – cade. Fanfara intonează imnul regal, toate sirenele uzinelor șueră, salve de tun izbucnesc, asistența ovaționează numele Suveranului. Locomotiva pornește elegant, ușor, condusă de personalul CFR care a luat în primire mașina. Este un moment înălțător și emoționant. În ochii multora se văd lacrimi…” – așa a fost descrisă preluarea de către CFR a Locomotivei 50.243 – Regele Ferdinand în Buletinul Căilor Ferate din septembrie 1926.

Câteva date tehnice despre locomotiva „Regele Ferdinand”, puse la dispoziție de Bogdan Andrei Mihele:

Locomotiva 50.243 a fost prima locomotivă cu ecartament normal fabricată la noua Fabrică de Locomotive din Reșița, după inaugurarea acesteia în luna noiembrie 1922.

Ea a fost proiectată pentru remorcarea trenurilor grele de marfă și a fost dotată cu supraîncălzitor tip Schmidt, regulator cu supapă tip Fritz-Wagner, frână cu aer comprimat Westinghouse, sac de nămol opus domului de apă, acționat pneumatic din cabină.

Îmbunătățirile care au fost aduse proiectului inițial de către Biroul Tehnic al Uzinelor de Fier și Domeniilor din Reșița au cuprins introducerea arderii mixte cu păcură și cărbuni prin utilizarea pulverizatorului tip Cosmovici, adoptarea supapei de siguranță de tip Pope – Coale, a injectorului de apă cu abur de emisie, a grătarului acționat din marchiza mecanicului, aplicarea tiranților de oțel la bolta focarului, nisipar acționat pneumatic etc.

Datorită acestor îmbunătățiri, locomotivele seria 50.100 se vor ridica la nivelul celor mai bune locomotive europene din acea vreme.

Locomotiva avea 5 osii motoare, cu diametrul roților de 1,4 metri, greutatea pe osie de 14,94 tf, o forță de tracțiune de 15700 kgf, iuțeala maximă de 60 km/h, fiind destinată în primul rând trenurilor de marfă, dar a fost folosită și pentru tractarea trenurilor de călători.

Acest tip de locomotive putea tracta trenuri de 1150 de tone cu viteza maximă de 60 km/h și trenuri grele de marfă de până la 1790 de tone cu o viteză maximă de 45km/h.

Probele efectuate la aceste locomotive au dat rezultate foarte bune în privința calității de putere și a prestațiilor. Datorită acestui fapt s-a hotărât continuarea acestei serii la Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița, iar din anul 1928 și la Uzinele Malaxa din București.

În perioada anilor 1926-1943 la Uzinele de Fier și Domeniile din Reșița și la Uzinele Nicolae Malaxa s-au fabricat 520 de locomotive din seria 50.100. Dintre acestea 261 de locomotive (1926-1942) au fost fabricate la UDR și 259 la Uzinele Malaxa (1928-1940)

Locomotiva 50.243 – Regele Ferdinand a fost casată în perioada comunistă la Combinatul Chimic Victoria – Făgăraș, din ea supraviețuind doar placheta de bronz „Iuțeala maximă 60 km pe oră”, prezentă în colecția personală a lui Bogdan Andrei Mihele.

Foto: Facebook (Mihele Bogdan Andrei)

Karina TINCUL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei