A amenințat că se aruncă pe casa scării! Polițiștii și pompierii au rezolvat cazul!

Poliția Municipiului Reșița a fost alertată de fiul unei femei de 48 de ani, acesta precizând că mama lui se afla pe casa scării, la etajul al patrulea al blocului în care locuiește, de unde amenința că dacă se apropie Poliția de ea, se aruncă peste balustradă.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție de la Poliția Municipiului Reșița și un negociator din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și pompieri militari de la ISU Semenic.

Când a venit politia, femeia stătea cu picioarele printre balustradă și avea o sticlă de alcool lângă ea.

Aceasta a fost convinsă să renunțela gestul ei și preluată în siguranță de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță fiind transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Lorena POENARU

1 COMENTARIU

  1. Vai de mama ei societate cu tot conducătorii ei cu tot!La ce vremuri sunt îți vine să îți pui sau să le pui ștreangul la gât!Va fi din ce în ce mai rău, parol!🧐🧐😡😡😡

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei