Primăria municipiului Reșița nu a abandonat proiectul reintroducerii tramvaiului în orașul de pe Bârzava, chiar dacă pe la colțuri, cârcotașii anunțaseră deja „triumful“ unui proiect ratat, în valoare de peste 100 de milioane de euro, promovat încă de la începutul primului său mandate, cu multă pompă, de primarul Ioan Popa, alias „Nelu Tăiețelu“.
După ce primele două faze ale proiectului de reintroducere a tramvaiului la Reșița vor fi încheiate, urmează achiziția a nu mai puțin de 10 autobuze electrice care vor deservi transportul public din Reșița. Este vorba de cea de-a treia parte a proiectului dedicat mobilității urbane la Reșița.
În acest moment, reprezentanții Primăriei, prin societatea Transport Urban din Reșița – TUR, evaluează mai multe modele puse la dispoziție de dealerii de autovehicule de acest gen din România. Miercuri, împreună cu edilul Reșiței, Ioan Popa, am realizat o cursă din zona centrală a orașului și până în sensul giratoriu de la Intim, cu un model Karsan e-ATA, 100% electric, cu o lungime de 12 metri, o autonomie de 450 de kilometri și capacitate de 90 de locuri, din care 27 de locuri pe scaune. Valoarea unui astfel de vehicul este de aproximativ 500 de mii de euro. Trebuie să recunoaștem că acest mijloc de transport este unul care a eliminat poluarea fonică și pe cea legată de monoxidul de carbon în atmosferă. Nu știm cum se va mișca după prima sută de mii de kilometri, dar fiind un produs nou, nu am putea avea decât cuvinte de laudă pentru modul în care se prezintă estetic și rulează acest vehicul.
Despre viitoarea achiziție a celor 10 mijloace de transport ecologice, primarul Ioan Popa a declarat: „Cele 10 autobuze electrice sunt prinse în faza 3 Tramvai, care la momentul de față este ridicată pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Faza 1 și 2 a fost ridicată pe SEAP și avem la acest moment doi constructori care sunt în evaluare, este vorba de constructorii ALSTOM din Franța și PORR din Austria. Suntem într-o fază avansată a evaluărilor Suntem în faza în care evaluăm tot ceea ce avem pe piața din România ca autobuze electrice.“
Care sunt rutele pe care vor circula autobuzele electrice?
„În primul rând, după ce tramvaiul va face coloană vertebrală a orașului, Kaufland, Muncitoresc, o parte din autobuzele electrice vor lucra pe malul drept al Bârzavei, pe fosta infrastructură din Mociur, unde vom construi Mall-ul și Aqualand-ul și o parte va realiza conexiunea dintre Reșița și domeniul schiabil Semenic care, așa cum știe toată lumea, este o proprietate a Reșiței, în afara UAT-ului, care sper să aducă beneficia semnificative orașului nostru.
Evident că mai avem și flota veche de autobuze din Olanda și o parte din ele vor fi introduse pe circuitele secundare, Moroasa, Lend, Bulevardul Muncii și altele“, a declarat primarul municipiului Reșița, Ioan Popa.
Câteva date despre autobuzul electric Karsan e-ATA!
Reprezentantul dealerului de vehicule Karsan, Anadolu Automobil Rom, Ion Zaharia a prezentat noul model e-ATA 100% electric, introdus pe piață pentru a satisface necesarul de autobuze verzi în orașele aglomerate, Karsan ocupându-şi locul pe piață cu trei modele diferite de 10, 12 și 18 metri lungime.
Denumirea vehiculului e-ATA, conţine cuvântul „Ata“ care în limba turcă înseamnă „bătrânii familiei“ şi cuprinde cele mai mari modele de autobuze din gama de produse electrice a companiei Karsan. e-ATA, vehicul născut electric, poate răspunde rapid necesarul oferind o structură foarte flexibilă în mai multe domenii, de la tehnologiile bateriilor până la capacitatea de transport. e-ATA prezintă opţiuni cu 7 baterii diferite de la 150 kWh la 600 kWh, asigură o autonomie de până la 450 de kilometri în condiții reale de conducere.
Primele două modele mai mici, de 10 metri vor fi livrate la Slatina în județul Olt. Garanția bateriilor este de 5 ani.
e-ATA, vehicul născut electric, poate răspunde rapid necesarul oferind o structură foarte flexibilă în mai multe domenii, de la tehnologiile bateriilor până la capacitatea de transport. Familia de modele e-ATA, prezintă 7 opţiuni diferite de pachete de baterii cu putere cuprinsă între 150 kWh şi 600 kWh, oprire-pornire, urcare-coborâre pasageri atunci când este plin cu pasageri pe o rută normală de autobuz, pe parcursul întregii zile, fără a compromite condițiile de funcționare a instalaţiei de aer condiționat are 12 metri şi asigură o autonomie de până la 450 de kilometri în condiții reale de conducere. În plus, datorită tehnologiei sale de încărcare rapidă autobuzul poate fi încărcat într-un interval de 1 până la 4 ore, în funcție de dimensiunea pachetului de baterie. Împreună cu familia modelului e-ATA, Karsan are acum posibilitatea să ofere vehicule de transport public 100% electrice de toate dimensiunile, cu lungimi cuprinse între 6 metri şi 18 metri, și își propune să devină pionierul transformării electrice în domeniul transportului urban.
Însă până vom vedea „la lucru“ pe străzile Reșiței unul din modelele Karsan sau cele ale altor producători de vehicule electrice de transport persoane, va mai curge apă pe Bârzava.
Așadar, puțintică răbdare, neicusorilor!
Sergiu TABAN


















Dar cât costă întreținerea și o baterie de exemplu nu spune nimeni nimic!Dacă la mașinile obișnuite electrice acumulatorul e cam 10.000 euro, la căruțele astea de 12 metri cât or mai costa consumabilele?Întrebăm așa ca săracii plătitori de taxe și impozite.
Oare are nevoie Resita de tramvai?
Sa nu uitam ca acesti banii ïi vom plati noi.
Apa , canalizare, asfalt, locuri de munca bine platite, ioc.
De astea mentionate mai sus are nevoie Resitq ni de tramvaie.
Nema interesu pe nimeni. Locuri de muncă plătite bine?O glumă proastă care îngrețoșează patronii de carton așa zișii oameni de afaceri. Un mare pârț deci vise, doar vise .Soluția este la muncă în alte țări nu acilea pe doi para găuriți.