La Piața Reșița Nord, țăranii autentici au fost fugăriți de pe tarlaua DSVSA Caraș-Severin!

Mulți știm care-i situația din piețele reșițene. Cine vinde, ce vinde, cum vinde. Puțini știu însă a cui marfă se vinde și unde merg banii, căci peste 90% dintre doamnele, care cu multă amabilitate ne ademenesc și ne servesc, sunt vânzătoare, nu sunt producătoare. Trebuie acceptată această situație deoarece pare a nu fi nimic illegal, în afara faptului că aceste vânzătoare au program de lucru „zi lumină”, iar ITM-ul lucrează doar 8 ore. De unde să știe ‘mnealor?

Ieri, în Piața Reșița Nord, la tarabele unde dintotdeauna găseam adevărații țărani, producătorii, nu era nimeni, dispăruseră toți. Din informațiile culese am aflat că li s-a interzis de către inspectorii DSVSA vânzarea produselor căci, zice-se, contravin „siguranței alimentare”. Ce vindeau țăranii pe cele trei mese pentru care plăteau taxe zilnice la Administrația Piețelor? Pe lângă pătrunjel verde și mărar, curcubătă de colac, ceapă și mere autentice, netratate, acolo mai găseai clisă adevărată, afumată natural, brânză dulce, caș, brânză bănățeană sărată, toate din șpaițul paorului, bănățanul care trudește pământul încă și trăiește sănătos.

Aceștia, paorii, sunt alungați de peste tot unde încearcă să-și vândă produsele, dar sunt invitați la târguri de către autorități, unde vând aceleași produse, neverificate de laboratoarele lui pește și DSVSA-ul acceptă „otrăvirea populației”. Cine a mâncat vreodată ceva de la țăran și-o dat în primire sau cel puțin a trebuit să treacă pe la medic?

Țăranii sunt fugăriți din piețe pe motiv de „siguranță alimentară”, dar îi întreb pe vardiștii care-i fugăresc: cum îi verifică pe cei care vând produsele țăranilor pe internet, modalitate tot mai des întâlnită în zilele noastre? De curând am văzut o ofertă serioasă de sarmale și salată beöff. Au, în ultimii ani, măcar un proces-verbal întocmit, inspectorii DSVSA?

Și-o ultimă întrebare: de ce au fost desființate posturile de control veterinar al alimentelor de origine animală din piețele reșițene? Nu cumva pentru a-i alunga pe țărani, pe producătorii autentici locali? Sau este mai simplu să interzici decât să găsești soluții? Nu ar putea ANSVAS, dacă și-a retras armatele din piețe, să ridice probele din produsele țăranilor și să le prelucreze în laboratorul propriu?

Poate se va găsi o soluție pentru ca producătorii autentici, paorii noștri, să-și poată vinde în liniște produsele la Reșița. Fie și înghesuiți la cele trei mese lăsate goale de către inspectorii DSVSA, mai ieri!

 

Mihai SPRÎNCEANĂ

 

3 COMENTARII

  1. Si la Piata Sud e aceeasi poveste..
    Pentru a si vinde marfa in liniste tarani sunt obligatii sa vanda si „oualele Boss-ului proaspete de Calnic ” ambalate frumos si distribute la toata lumea

  2. „Cine a mâncat vreodată ceva de la țăran și-o dat în primire sau cel puțin a trebuit să treacă pe la medic?”

    Unii au mâncat bătaie de la ţăranii unuia pe nume Nicolae-Andruţa … dar nu toţi au ajuns şi la medic.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei