UPDATE: Conform Inspectoratului Județean de Poliție, în urma impactului ar fi fost rănite șase persoane, dintre care două minore.
„Din primele cercetări, polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că, în timp ce un tânăr de 22 de ani, din județul Dolj, conducea un autoturism cu capacitatea de 7 locuri, pe DN 6, la km 406, din direcția Orșova către Caransebeș, pe un drum în aliniament, a întrat în coliziune lateral-stânga cu un ansamblu de vehicule format din cap-tractor și semiremorcă, condus din sens opus de un cetățean bulgar.
În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 22 de ani și a 5 pasageri din autoturismul condus de acesta, respectiv un tânăr de 21 de ani, o tânără de 18 ani, o femeie de 34 de ani și două minore de 7 și 15 ani, toți din județul Dolj.
Cele 6 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale”, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii continuă cercetările în acest caz pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
……………………
Știrea inițială
Mai multe persoane au fost transportate la spital, în urma unui accident produs pe DN6, în județul Caraș-Severin, unde un tir a intrat în coliziune cu un autoturism.
Accidentul a avut loc pe raza localității Cornea, noaptea trecută, în jurul orei 23:40, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.
La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport persoane și victime multiple și trei ambulanțe SAJ. Echipajele operative, ajunse la locul solicitării, au constatat faptul că în urma accidentului au rezultat mai multe victime, informează ISU Semenic.

Foto: Tractări Loga
Karina TINCUL

















