4.7 C
Reșița
luni, 06 decembrie 21

Adriana Sărăor – primarul comunei Fârliug, implicată total în atragerea finanțărilor pentru obiectivele propuse

Energia primarului, în slujba mai binelui comunității!

Administrația comunei Fârliug și-a recăpătat suflul în ceea ce privește dorința de dezvoltare a Fârliugului și a localităților aparținătoare, un fapt ce se datorează în cea mai mare măsură edilului comunei, Adriana Sărăor, aflată la primul mandat.

Așa cum am cunoscut-o și din postura de fost secretar al comunei Fârliug dar și din cea de subprefect al județului Caraș-Severin, Adriana Sărăor este o fire dinamică și ambițioasă care încearcă să profite de toate oportunitățile oferite atunci când vine vorba de finanțările ce pot fi obținute pentru diverse obiective prin care se dorește creșterea calității vieții pentru cei ce locuiesc în acest areal.

spot_img

Despre modul în care a priceput să se implice în soluționarea problemelor majore ale comunității, după obținerea primului mandat de primar al comunei Fârliug, Adriana Sărăor ne-a declarat:

După  primele 2 luni ale mandatului de primar, respectiv în data de 31 decembrie 2020, am depus în parteneriat cu Primăria Ezeriș și Primăria Zorlențu Mare,  un proiect foarte important pentru comunitate, și anume construirea rețelei de alimentare cu gaz, proiect de peste 10 mil. euro,  cu șanse reale de finanțare, întrucât există posibilitatea de racordare imediată, conducta fiind la Soceni.

În lunile următoare am depus încă două cereri de finanțare  din fonduri europene pentru  alte două proiecte, respectiv:

  • îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice, a unității de învățământ Școala Gimnazială Fârliug, proiect prin care copiii Școlii noastre vor primii tablete, iar cadrele didactice, laptopuri și alte echipamente, precum și o cerere de finanțare pentru
  • consolidarea capacității unității de învățământ Școala Gimnazială Fârliug, de gestionare a situației de pandemie generată de virusul SARS COV-2, valoarea celor două proiecte însumând 140 mii euro.

Am pregătit, de asemenea, documentația necesară pentru a solicita fonduri la Administrația Fondului de Mediu, prin programul Eficientizarea energetică în școli, program prin care Școala Gimnazială Fârliug va fi modernizată.

Baza dezvoltării unei comunități este educația, de aceea facem eforturi pentru a asigura copiilor din Comuna noastră un mediu plăcut pentru actul se educație.

Intenționăm să solicităm de asemenea fonduri pentru construirea unei săli de educație fizică școlară, însă suntem în situația în care corectăm erori topografice făcute de-a lungul timpului.

Din bugetul local am alocat fonduri pentru continuarea modernizării iluminatului public cu lămpi cu led, am semnat contractul, iar lucrările vor începe curând.

Am finalizat procedura de licitație pentru achiziția unui buldo-excavator, din fonduri europene dar și din bugetul local. Zilele următoare voi semna contractul.

Deși într-un timp relativ scurt, eu cred că sunt deja câteva realizări importante.  Sunt multe de făcut și în perioada următoare, însă pentru oricare obiectiv este nevoie atât de muncă de echipă, cât și de sursă de finanțare care, fie este guvernamentală, fie constă în atragerea de fonduri nerambursabile UE, spre care ne îndreptăm atenția“.

Remarcăm faptul că, deși după o perioadă relativ scurtă la cârma unității administrativ teritoriale Fârliug, Adriana Sărăor și-a pus ambiția și energia în scopul realizării unor lucruri însemnate pentru comunitate. Nu putem, pentru binele comun al locuitorilor, decât să-i urăm succes în punerea proiectelor în opera firească.

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. Drumul către Duleu e plin de bălări pe marginea drumului, nu vezi nimic daca vine un autoturism din sens opus , mai ales prin curbe ! De asta nu se ocupa nimeni ??

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei