Degradarea accelerată a patrimoniului rural din Banat a determinat un apel public ferm din partea președintelui Asociației Acasă în Banat și directorului Muzeului Satului Bănățean din Timișoara, Radu Trifan.
Radu Trifan a transmis un mesaj deschis către primarii, viceprimarii și consilierii locali din județele Timiș și Caraș-Severin, cu care a colaborat în ultimii 20 de ani, solicitând sprijin pentru salvarea gospodăriilor vechi care urmează să fie demolate.
„O gospodărie abandonată, o cotărâță, un atelier, o moară care urmează să fie demolată, poate primi o nouă viață (…) la Timișoara, la Muzeul Satului Bănățean, unde poate sta mărturie, peste generații, despre civilizația înaintașilor noștri”, a transmis Trifan în mesajul său.
El le-a cerut autorităților locale ca, înainte de a aproba demolarea unor astfel de construcții, să anunțe muzeul și asociația, trimițând fotografii și informații care să permită evaluarea și, eventual, salvarea lor prin relocare.
Apelul vine pe fondul unor demolări recente, printre care și o casă șvăbească tip „vagon” din Peciu Nou, cu acces din drum direct în târnaț, considerată reprezentativă pentru arhitectura specifică zonei. Potrivit lui Trifan, o astfel de construcție și-ar fi găsit „locul de minune” în cadrul Muzeului Satului Bănățean.
„Dați-ne de veste înainte să aprobați demolarea lor! (…) Ajutați-ne să le aducem la Timișoara”, este mesajul direct adresat edililor din teritoriu.
Inițiativa urmărește nu doar salvarea fizică a unor clădiri-valoroase, ci și păstrarea memoriei colective a satului bănățean, într-o perioadă în care modernizarea rapidă riscă să șteargă urmele civilizației tradiționale.
Prin acest demers, conducerea Asociației Acasă în Banat și a Muzeului Satului Bănățean atrage atenția asupra nevoii de colaborare între autoritățile locale și instituțiile de cultură, pentru protejarea identității și patrimoniului Banatului.
Lorena POENARU

















La Giarmata deja s a demolat casa parohiala a bisericii catolice care a adăpostit viata a 7 preoți în decursul timpului. Un spațiu plin de istorie și de frumos.