Credeți sau nu, da, astăzi este ziua mea. Am foarte mulți, hai să zicem prieteni, care își amintesc că astăzi este ziua mea. Nu înțeleg însă de ce, în loc să-mi ureze de sănătate și viață lungă, de când se trezesc stau cu ochii beliți spre cer. Ce așteaptă? Ziua de ieri?
Am ieșit azi și eu afară din casă. Mi-am întins oasele obosite și înțepenite după atâtea luni de frig, ger și zăpadă. Ahhhh, ce bine e. Azi noapte a nins. Nu mult, ci doar 2-3 fulgi, cât să nu uit că e încă iarnă.
Mi-e și puțin foame. Nu am mai mâncat pe săturate din toamnă și parcă mă râcâie prin stomac. Dar nu pentru mâncare am ieșit. Îmi era dor de copaci înfloriți, de păsărele și albinuțe, de o plimbare prin pădure, la aer curat.
Îmi era dor și de vreo două trei raze de soare, să lenevesc așezat sub un copac, să visez la câte-n lună și stele, să mă plimb alene și să mormăi în barbă la adresa iernii care nu se mai dă dusă de pe la noi. Poate în altă parte e cald și frumos. Aici însă…..
Nu știu dacă vi-am spus, dar astăzi este ziua mea. M-am plimbat toată dimineața și nu am întâlnit niciun cunoscut care să mă felicite, să mă tragă de urechi cum făcea mama cu mine când eram mititel.
Sunt puțin dezamăgit așa că îmi iau catrafusele, mai trag odată pe nări aerul rece de primăvară – iarnă, mai privesc odată-n zare la norii cenușii, după care mă întorc în bârlogul meu. Mama m-a învățat că dacă nu mă sperii azi de umbra mea, e bine să mai stau cuminte în culcușul meu și să aștept că trebuie să vină primăvara.
Hai noroc și la mulți ani mie! Ne vedem pe la jumătatea lui martie. Vă promit că atunci am să vin cu ghiocei, toporași și frunze proaspede de urzică, cu tril de păsărele și zumzet de albinuțe. Apropo de ele: mamă, mamă, ce poftă mi-e de o gură de miere proaspătă. Dar lasă, vine ea și primăvara și atunci chiar am să plec din bârlogul ăsta strâmt.
Semnat: Moș Martin
Pentru conformitate, Dan Agache
