Stațiunea Băile Herculane face un nou pas către modernizare și își consolidează poziția în rândul destinațiilor balneare de referință din România, prin aderarea la proiectul național Balneo Go, o platformă digitală dedicată serviciilor balneare și de recuperare medicală.
Edilul stațiunii, Gheorghe Orza susține că acordul de colaborare pentru integrarea stațiunii în platformă a fost semnat recent, în continuarea parteneriatului dintre Primăria Băile Herculane și Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și Balneoclimatologie. Colaborarea dintre cele două instituții a fost consolidată inclusiv prin participarea comună la o conferință internațională dedicată turismului balnear, desfășurată în Croația, unde proiectul Balneo Go a fost prezentat împreună cu specialiști din cadrul institutului.
Platforma Balneo Go urmează să fie lansată la nivel național la sfârșitul acestei luni și își propune să conecteze pacienții, turiștii, medicii și bazele de tratament într-un ecosistem digital modern, menit să simplifice accesul la informații și servicii de specialitate.
Prin intermediul aplicației, utilizatorii vor putea efectua rezervări rapide pentru servicii balneare, vor avea acces la programări și informații medicale centralizate și vor primi recomandări personalizate în funcție de nevoile lor. Totodată, platforma va contribui la promovarea stațiunilor balneare din România și va crea o legătură directă între pacient, medic, baza de tratament și destinația turistică.

Reprezentanții administrației locale consideră că includerea Băilor Herculane în acest proiect reprezintă o oportunitate importantă pentru dezvoltarea stațiunii, atât din perspectiva creșterii vizibilității la nivel național, cât și a atragerii unui număr mai mare de turiști interesați de tratamente balneare și servicii de recuperare.
Stațiunea de pe Valea Cernei, recunoscută pentru tradiția sa balneară de peste două milenii, își propune astfel să îmbine patrimoniul istoric și resursele naturale cu noile tehnologii, într-un demers care urmărește adaptarea la cerințele actuale ale pieței turistice și medicale.
Prin aderarea la Balneo Go, Băile Herculane își reafirmă ambiția de a deveni un model de dezvoltare pentru turismul balnear românesc, punând accent pe accesibilitate, inovație și servicii moderne dedicate sănătății și recuperării, după cum a transmis primarul orașului stațiune, Gheorghe Orza.

Lorena POENARU

















