21.3 C
Reșița
joi, 17 aprilie 25

Big Brother la Ezeriș

Fondurile europene, accesate pe diferite surse de finanțare sunt mană cerească pentru foarte multe primării. Acestea le permit edililor să investească în diverse domenii deficitare pentru zonele în care locuiesc: rețele de apă, canalizare, reabilitare termică. Singura problemă este că aceste surse de finanțare trebuie identificate și sunt necesare proiecte pentru accesarea fondurilor.

La capitolul proiecte, comuna Ezeriș stă de departe cel mai bine din localitățile rurale din Caraș-Severin. De-a lungul ultimilor ani, edilul Ioan Rusu a atras bani din toate părțile, iar acest lucru se vede în cele două localități care compun comuna: Soceni și Ezeriș.

Pe lângă celelalte proiecte aflate în prezent în diferite faze de licitație sau execuție, Edilul Ioan Rusu a mai aplicat pentru o finanțare europeană: camere de supraveghere. Acestea vor fi amplasate în cele două localități, iar beneficiul acestora este prezentat de primarul Rusu:

„În primul rând va crește gradul de securitate al bunurilor, dar și siguranța cetățenilor. Putem supraveghea infrastructura rutieră și mai ales punctele de colectare selectivă a gunoiului. Cetățenii cred că vor fi mult mai responsabili din acest punct de vedere. Nu am avut prea multe abateri de la conduita cetățenească dar, cu aceste camere de supraveghere, mizăm pe o responsabilizare mai mare din partea cetățenilor“.

Pentru accesarea fondurilor europene, Ioan Rusu a depus un proiect ce a primit aprobarea din partea autorităților finanțatoare și se așteaptă deblocarea fondurilor și licitația de achiziție și montaj.

Dan AGACHE

3 COMENTARII

  1. „Putem supraveghea infrastructura rutieră și mai ales punctele de colectare selectivă a gunoiului.”

    Povești (ca să nu zicem vrăjeli) specifice primarilor. În realitate nu se va supraveghea nici o infrastructură, gunoaiele se vor arunca în continuare pe marginea drumului, primarul își va lua procentul, iar „investiția” se va dovedi ca fiind inutilă.

  2. Vorbiți de parca ați locui în ezeriș..eu locuiesc de câțiva ani în ezeriș din toate proiectele care sau derulat nici pe unul nu sau aruncat banii pe apa sâmbetei .nu sant născut în ezeris și nu piepten primarul..dar mai bine abtinețivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei