0.4 C
Reșița
sâmbătă, 14 decembrie 24

Bocșa Film Festival, la ediția cu numărul trei

Evenimentele culturale din orașul Bocșa sunt numeroase, variate și ajung să devină tradiție. Este și cazul Festivalului de film, ajuns anul acesta la cea de-a treia ediție.

„Este un eveniment de interes cultural, literar și cinematografic pentru promovarea filmului românesc, a autorilor și realizatorilor de film, promovarea cărții și a scriitorilor, a bibliotecilor și instituțiilor de cultură“, afirmă Gabriela Șerban, directorul Bibliotecii Tata Oancea.

Ediția din acest an stă sub semnul a două evenimente aniversare: regizorul bocșean Ioan Cărmăzan, la 75 de ani și împlinirea a 70 de ani de lectură și bibliotecă publică la Bocșa. Sunt programate pe parcursul a trei zile mai multe evenimente artistice și culturale dintre care amintim:

Mâine, la ora 11:00, în sala de festivități a Primăriei Bocșa va fi deschiderea oficială a manifestării, cu alocuțiuni din partea edilului Mirel Patriciu Pascu, a dr. Cornel Ungureanu – președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Timișoara, a președintelui Asociației Artiștilor de Film din Serbia, Milan Knezevici, a redactorului șef al revistei Reflex – Ada D Cruceanu.

Vor fi lansate cu acest prilej volumele: „Îngeri deghizați“ – Ion Cărmăzan, „Oameni de seamă ai Banatului“ – Petre Barbu din Uzdin – Serbia, „Condeierii bănățeni“- Liana Ferciug Brumariu.

Tot vineri, de la ora 18:00, dar în Parcul Pescăruș din Bocșa Română va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Bocșana – instructor Octavian Peptenar, după care, de la ora 19:00, vor fi rostite cuvintele de salut din partea oficialităților și a organizatorilor: Mirel Patriciu Pascu, Ioan Cojocariu, Gabriela Șerban, Ioan Cărmăzan, Milan Knezevici.

Primul film al festivalului, „Nunta mută“, în regia lui Horațiu Mălăele, va fi prezentat publicului de la ora 20:00. Intrarea este liberă.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei