Administrația Națională de Meteorologie emite zilnic noi atenționări meteo de caniculă și disconfort termic ridicat. Conform celei mai recente atenționări ANM, județul Caraș-Severin rămâne și mâine sub cod portocaliu, fiind anunțate temperaturi ce pot atinge 39 de grade Celsius.
Zonele vizate de noua atenționare meteo, valabilă pentru ziua de joi, sunt: Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, zona continentală a Dobrogei, sudul Moldovei, vestul și sud-vestul Transilvaniei și local în Maramureș.
„Valul de căldură va persista, va continua să se extindă și se va intensifica. Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 36…39 de grade, cu cele mai mari valori în vest și sud. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropical”, transmit meteorologii.
Valul de căldură va persista în toată țara și în zilele următoare.
Karina TINCUL