Performanță remarcabilă pentru șahul românesc și județul Caraș-Severin. Pe data de 30 aprilie 2025, s-a încheiat ultima rundă a Campionatelor Naționale de Juniori la Șah Clasic, o competiție de prestigiu desfășurată sub egida Federației Române de Șah. Tânărul talent Christian Arrydan Tamaș, legitimat la CSM Caransebeș, a reușit o performanță excepțională, devenind Campion Național la categoria sub 16 ani, cu un palmares impresionant: 7 victorii și 2 remize în 9 runde.
Chris a dominat competiția de la un capăt la altul, menținându-se pe prima poziție pe tot parcursul turneului și învingând principalii săi contracandidați. Participarea sa la Campionat a fost susținută financiar de clubul CSM Caransebeș, iar succesul său vine ca o încununare a unui parcurs șahistic început în urmă cu șapte ani, sub îndrumarea antrenorului Alexandru Tunaru, Candidat de Maestru.
Recent, Chris Tamaș a obținut și titlul de Candidat de Maestru al Federației Internaționale de Șah (FIDE), un pas important în cariera sa. La aceeași ediție a Campionatului Național, el a cucerit și titlul de Vicecampion Național la Dezlegări de Probleme de Șah, confirmându-și versatilitatea și capacitatea de gândire strategică.
Un alt reprezentant al județului Caraș-Severin, Alin Stîngu din Reșița, a concurat la categoria sub 18 ani, încheind competiția cu un bilanț solid: 3 victorii, 5 remize și o singură înfrângere. Și el a obținut recent titlul de Candidat de Maestru FIDE, semn că județul este o pepinieră de talente promițătoare.
Șahul caraș-severinean este într-o continuă ascensiune, iar noua generație de tineri jucători dă speranțe reale pentru viitorul acestui sport în România. Performanțele obținute la nivel național sunt dovada clară a muncii, dedicării și pasiunii investite în dezvoltarea șahului juvenil în regiune.
Lorena POENARU