Prețurile galopante ale energiei electrice au afectat, în ultima perioadă, deopotrivă consumatorii casnici, consumatorii industriali și autoritățile publice. Toată lumea plătește pentru curent. Însă în cazul instituțiile publice, plata (pentru iluminatul public stradal, arhitectural sau cel al clădirilor publice) vine din bugetele locale, adică tot din banii noștri, ai cetățenilor.
Ce fac administrațiile publice? Păi fiecare ce, cât și cum poate. Unii apelează la fondurile pentru mediu pentru instalarea lămpilor cu led, alții vor parcuri fotovoltaice ori instalează senzori de mișcare. Dar mai sunt și primării care…nu fac nimic. Plătesc facturi și…gata
Deși poate primele lucruri la care ne gândim când vine vorba de a reduce consumul sunt deconectarea aparatelor, reducerea perioadei de iluminare sau a echipamentelor utilizate, în realitate acestea nu sunt soluții durabile. Sustenabilitatea vine din folosirea inteligentă a tehnologiei moderne, spre exemplu a becurilor și lămpilor LED, care prezintă numeroase avantaje inclusiv (sau mai ales) când vine vorba de iluminatul public – care este un drept garantat prin lege al cetățenilor.
Care este situația în Caraș-Severin? Am aflat dintr-o anchetă efectuată de Savelectro. 98.6% din străzile și ulițele județului au iluminat stradal, de orice fel, dar doar 26.6% din corpurile de iluminat stradal din județ sunt de tip LED.
Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul clădirilor administrative reprezinta aproximativ 28.1% din totalul cheltuielilor cu electricitatea pentru UAT-uri, în timp ce cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul public reprezintă 62.4% din totalul cheltuielilor cu electricitatea.
Jumătate din primăriile din Caraș-Severin au realizat anul trecut lucrări de eficientizare a iluminatului local. Pentru 35% din UAT-uri se folosesc senzori(de mișcare, crepuscular sau telegestiune) pentru a controla funcționarea iluminatului stradal, iar 12% din primării au depus în 2021 orice program de atragere de fonduri pentru reabilitarea sau modernizarea iluminatului.
Comparativ cu celelalte județe ale țării, Caraș-Severinul nu stă nici bine, nici rău, altfel spus suntem în parametrii. E drept că mai sunt multe de făcut, dar semnalul dat de o parte a UAT-urilor din județ sper să fie urmat și de ceilalți primari, nu de alta dar facturile la energia electrică ne ard pe fiacare la buzunar fie că e vorba de consumul propriu ori de cel public, plătit tot din banii noștri, ai contribuabililor.
Dan AGACHE
Astept de azi dimineata update-ul saptamanal pe tramvai 🙂
acum lucrez la ea; estimativ 18,30