S-a încheiat perioada negocierilor. Marius Isac: Acum începe adevărata responsabilitate!

Luna octombrie a adus schimbări importante pe scena politică de la București, iar formarea noului Guvern a reprezentat principalul subiect al agendei parlamentare. Deputatul Marius Isac, a participat la demersurile politice și la activitățile legislative din această perioadă, dar și-a continuat întâlnirile și participarea la evenimentele organizate în județ.

În Parlament, activitatea sa a fost concentrată, în mare parte, asupra procesului de constituire a noului Guvern. Negocierile dintre formațiunile politice, consultările și audierea persoanelor propuse pentru conducerea ministerelor au făcut parte din programul lunii octombrie. Instalarea noului Cabinet, la data de 20 octombrie, a încheiat o perioadă de instabilitate și a deschis un nou capitol pentru administrația centrală.

Dincolo de agenda de la București, Marius Isac a fost prezent și în comunitățile din Caraș-Severin. Deputatul a participat la evenimente cu caracter social și cultural, a interacționat cu producătorii locali și a luat parte la manifestări prin care au fost promovate tradițiile și valorile comunităților din Banatul Montan.

Parlamentarul consideră că reprezentarea unui județ nu înseamnă doar activitate legislativă și prezență la ședințele Parlamentului, ci și implicare în viața comunităților, contact direct cu cetățenii și o bună înțelegere a nevoilor acestora.

Odată încheiată etapa negocierilor politice, deputatul atrage atenția că noul Guvern trebuie să se concentreze asupra problemelor concrete ale populației. Așteptările oamenilor sunt mari, iar perioada următoare trebuie să aducă soluții, nu doar promisiuni.

„Pe 20 octombrie, România a avut, în sfârșit, un nou Guvern și astfel s-a încheiat o perioadă de incertitudine politică și s-a deschis o etapă în care așteptările cetățenilor trebuie să primească răspunsuri concrete. Pentru mine, mesajul este simplu: responsabilitatea publică nu se măsoară în negocieri sau declarații, ci în ceea ce reușim să facem. De acum, trebuie să lăsăm deoparte orice justificare și să ne concentrăm exclusiv asupra muncii în slujba cetățenilor”, a declarat Marius Isac.

Mesajul deputatului de Caraș-Severin vine într-un moment în care noul Executiv este așteptat să demonstreze că poate transforma angajamentele politice în decizii și rezultate concrete, resimțite de cetățeni.

Lorena POENARU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei